ß
„Close” a câștigat Grand Prix la Cannes și este pe lista filmelor favorite în cursa pentru Oscar, fiind nominalizat la categoria „Cel mai bun film străin”. În România, a avut premiera în cinematografe pe 27 ianuarie. Până în prezent, filmul a adunat peste 30 de premii internaționale și peste 40 de nominalizări.
În mesajele postate de români pe rețelele sociale, mulți au recunoscut că au plâns la vizionarea filmului. Alții se întreabă cine sunt copiii din rolurile principale, care oferă un joc actoricesc atât de bun.
„Un film care te răscolește, e un film bun. De văzut și de rămas urme”; „N-ai cum să nu plângi la acest film”; „Foarte trist, lecție pentru părinți, dascăli, copii, vecini, prieteni”; „Am văzut filmul acum 2 săptănâni, sunt mamă de copii adulți și totuși mă urmărește, mă ronțăie”; „Senzațional, de văzut cu copiii și adolescenții!”; „Sper să câștige Oscarul pentru film străin”,sunt doar câteva comentarii pe care le-au scris românii pe Facebook.
„Close”, al doilea film al regizorului belgian Lukas Dhont, prezintă povestea unei prietenii, care nu rezistă din cauza unor presiuni sociale. Léo şi Rémi, împart totul de când se ştiu, însă primele semne ale adolescenței le pune intimitatea relației la grea încercare. O legătură profundă care se rupe brusc și tragic, lăsându-l pe Léo să înţeleagă cu ce a greşit.
Într-un iterviu pentru vice.com, regizorul Lukas Dhont a menționat că, până a găsit actorii potriviți pentru acest film, a fost un proces de casting destul de elaborat.
„Vârsta personajelor e foarte specifică – e vorba despre perioada scurtă dintre copilărie și pubertate. Am fost la multe workshop-uri de actorie pentru tineri din Belgia. Dar în timp ce mergeam cu trenul, mi-a atras atenția un băiat care avea un întreg univers în spatele ochilor pătrunzători. Era Eden Dambrine, cel care a interpretat personajul lui Léo. L-am întrebat dacă ar vrea să joace în film, iar el a fost foarte entuziasmat. Am chemat pentru probe vreo 750 de băieți”.
Cineastul i-a văzut pe Eden Dambrine și Gustav De Waele împreună și a știut că au o legătură specială:
„Din prima clipă Eden a avut o chimie puternică cu Gustav De Waele, interpretul lui Rémi. Erau atenți unul la altul și au lucrat excelent împreună. Pentru noi a fost important ca cei doi să aibă o relație bună și în viața reală. Am citit scenariul împreună și am discutat mult despre prietenie, masculinitate și sensibilitate. S-a creat repede o relație de încredere și apropiere între noi”, a adăugat regizorul.
Foto Getty Images: Regizorul Lukas Dhont și Eden Dambrine cu Marele Premiu Palme d'Or, pe 28 mai 2022, la Cannes, Franța.
Sursă foto: Getty Images, Instagram/ eden.dambrine, gustav_de_waele
Vezi și: Știați că... statueta Oscar poate fi vândută doar cu un dolar?
Gallery