ß
Incidentul grav a avut loc la o grădiniță din Deva, după ce o țeavă de apă caldă s-a spart în timpul orelor. Educatoarea s-a aruncat în fața jetului fierbinte pentru a le da celor mici timp să fugă din clasă.
Educatoarea se afla în clasă alături de elevii săi, care se jucau în grup, atunci când țeava s-a spart și din ea a țâșnit în exterior apă clocotită. O fetiță se afla în apropiere și a suferit arsuri pe torace și pe față, iar pentru a-i proteja pe ceilalți copii, educatoarea s-a aruncat în fața jetului fierbinte, dar a fost și ea rănită.
Cele două au ajuns la spital cu arsuri minore, acolo unde li s-a recomandat să fie văzute de un specialist în chirurgie plastică.
Reprezentanții Inspectoratului Şcolar Hunedoara au demarat o anchetă pentru a se stabili exact ce s-a întâmplat.
„Poliţia Municipiului Deva a fost sesizată prin intermediul SNUAU 112 cu privire la faptul că, în incinta unei grădiniţe din municipiul Deva, o minoră în vârstă de 6 ani a fost stropită accidental cu apă fierbinte la nivelul feţei de la caloriferul clasei. Poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat că minora în vârstă de 6 ani, în timp ce se afla în sala de clasă a unei unităţi de învăţământ preşcolar din municipiul Deva, la un moment dat, din cauza unei defecţiuni la robinetul unui calorifer utilizat pentru încălzirea sălii de clasă, a fost stropită cu apă fierbinte în zona feţei, fiind rănită uşor”, a transmis IPJ Hunedoara.
Sursă foto: Shutterstock
VEZI ȘI: Pericolul ascuns din apa potabilă