De la începutul lunii februarie, povestea lui Ramon, omul simplu care iubește la intensitate maximă și face totul pentru dragostea lui, stârnind avalanșe de râsete îi ține pe spectatori în sălile de cinema.
Comedia a intrat din prima săptămână pe locul 1 în cinematografe, același lucru întâmplându-se și în a doua, și iată că în acest moment, la patru săptămâni de la lansare, se află pe locul 2 în box office, fiind în topul preferințelor celor care continuă să umple sălile de cinema, deși în acest timp au avut premiera blockbuster-uri ca Titanic, Ant MAN, Asterix și Obelix, Magic Mike și altele. Mai mult, de Sfântul Valentin și Dragobete, a fost filmul cel mai vizionat de îndrăgostiți surclasând Titanic, Magic Mike și celelalte titluri.
Tineri, părinți, bunici, cupluri, toți au ales să își petreacă serile, weekend-urile sau chiar zilele speciale în care au sărbătorit dragostea, mergând la Ramon! Cei mai norocoși au avut ocazia de a-l avea partener în sală chiar și pe Pavel Bartoș, actor principal și producător al filmului.
Prezența numeroasă a făcut ca Ramon să se afle în acest moment pe locul 2 în clasamentul general al începutului de an în box office-ul tuturor filmelor din 2023, demonstrând că românii își doresc în continuare să se bucure de o comedie cu de toate și pentru toți!
Surprizele nu se opresc aici - Pavel Bartoș a anunțat cu mare bucurie că începând de joi, 2 martie, comedia va trece granițele țării și va avea loc premiera moldovenească , astfel că va putea fi urmarită și în Republica Moldova! Așa că toți curioșii sunt așteptați la cinematografe.
Cum 1 și 8 martie sunt tot mai aproape, o oră și jumătate de voie bună, râsete, emoție și mult romantism reprezintă cadoul ideal, așa că românii sunt în continuare așteptați în sălile de cinema la comedia RAMON! ”Doar voi, spectatorii, puteți să faceți în așa fel ca și în acest weekend să țineți Ramon în topul prefererințelor, mergând în continuare la cinema”, spune Pavel. Acesta și regizorul Jesus del Cerro le promit nu doar un film pe cinste, ci și un personaj pe care nu-l vor uita prea curând, alături de care o să-și reamintească ce tare faină e viață și că merită trăită din plin.
Vorba aia: râdeți, iubiți și bucurați-vă alături de Ramon!
Gallery