Invitată în podcastul lui Cătălin Măruță, Irina Nicolae a vorbit despre trupa A.S.I.A din care a făcut parte, dar și despre viața personală.
Irina e căsătorită din 2015 cu omul de afaceri Marius Vizer, locuiește în Budapesta, iar la nuntă a avut oaspeți de seamă precum Al Bano, Nadia Comăneci, Ion Ţiriac şi Ilie Năstase.
Are o viață frumoasă, dar a întâmpinat și multe greutăți. Și-a deschis sufletul în cadrul podcastului și, cu lacrimi în ochi, a povestit despre prima sarcină:
"Scarlett nu este primul copil pe care îl am. Este a doua sarcină. Înainte de Scarlett, uite, vezi, îmi vine să plâng. Am mai avut o sarcină, tot o fetiță! Au știut prietenii foarte apropiați, și am născut indus, provocat, la cinci luni și o zi, după un travaliu foarte greu pentru că s-au descoperit și niște probleme pe care le-am descoperit întâmplător pentru că voiam să vin acasă și pentru că mi-am dorit niște fotografii noi cu fetița mea”
„Medicul, când mi-a făcut ecografia, mi-a zis: «Irina, fetița are inima în dreapta»”.
"I-am mulțumit lui Dumnezeu că m-a lăsat întreagă, ceva ca asta poate afecta un om pe viață. (...) Fetița mea știe că are o surioară, acolo sus, înger."