ß
Holy Molly este artista care a făcut senzație vara aceasta cu piesa „Plouă”, alături de Tata Vlad, iar acum pregătește noi proiecte senzaționale pentru fanii ei!
1. Bună, Holy! Ne poți spune, te rog, care a fost parcursul tău în muzică? Care a fost momentul în care ai realizat că asta vrei să faci?
Nu știu dacă a fost vreun moment în care am realizat că asta vreau să fac. Am crescut cu ideea asta de la vârsta de 3 ani, când am văzut-o frumos pe Shakira la televizor și am zis că de astăzi gata, sunt și eu Shakira.
Parcursul meu în muzică a fost de foarte mică, cu multe, multe peripeții. Am început să cânt de la 3 ani, am făcut cor, am fost la mai multe concursuri de muzică, apoi m-am apucat de instrumente și de școala de muzică. După toate acestea, la 13 ani a început proiectul Miss Mary. Atunci am intrat în industria muzicală din România, atunci am pus primele baze ale vieții pe care o duc acum din punct de vedere muzical.
A fost tare fain, pentru că am învățat foarte multe și, chiar dacă am și stat pe bară mult, simt că am putut să fiu spectator și să observ foarte multe lucruri. Bineînțeles că la început nu mi s-au acordat multe șanse și este absolut normal, dar toate astea m-au ambiționat și m-au impulsionat foarte tare.
2. Cine sunt persoanele care te-au susținut cel mai mult în carieră?
Ai mei m-au susținut enorm în carieră. Pentru cât de puțini bani au avut, chiar pot să spun că și-au dat sufletul pentru ca eu să fiu fericită, deși habar nu aveau dacă chestia asta o să ducă vreodată undeva. Pe lângă asta, nu știu dacă a fost noroc sau dacă pur și simplu oamenii au văzut ceva în mine, însă, fiecare om cu care am lucrat, începând de la prima mea profesoară de canto, primul compozitor cu care am lucrat și cu care am intrat în studio, primul profesor de muzică și de pian, fiecare om, cumva, mi-a transmis această încredere, cum că eu pot să fac ceva. Chiar au avut toți încredere în mine și m-au susținut.
Echipa pe care o am acum în jurul meu este alcătuită din niște oameni care mă susțin atunci când nici eu nu mă susțin, ceea ce mi se pare ideal și o să punctez asta de fiecare dată. Pentru un artist, echipa este extraordinar de importantă. Nici nu aveți idee câtă muncă și câți nervi ai altor oameni, câte idei, câte nopți pierdute, câte discuții stau în spatele unui produs final. Așa că oamenii pe care îi am acum lângă mine sunt niște îngeri și fac ceva foarte bun, iar pentru asta sunt extraordinar de recunoscătoare.
3. Care este cea mai mare realizare profesională pe care o ai până în momentul de față?
Cred că Discul de Aur pe care l-am câștigat cu „Shot a friend” în Polonia. În 2020, piesa „Menage A Trois” care a fost pe locul I în Franța, Germania, Polonia, ceea ce a fost fascinant pentru mine, pentru că atunci începusem proiectul Holy Molly. Nu prea avem nicio bază, nu înțelegeam nimic, nu știam ce urmează, iar piesa aceea a prins așa, de nicăieri. Bineînțeles că și „Plouă”, care m-a dat peste cap complet și mi-a schimbat traiectoria carierei muzicale, pe care eu nu o vedeam până atunci neapărat în România.
4. Ai fost vreodată pusă în postura în care te-ai gândit să renunți la muzică? Dacă da, ne poți spune contextul, te rog?
Da, am trecut prin asta atunci când am început Facultatea de Actorie. Pe parcursul celor 3 ani de UNATC am descoperit că îmi place extraordinar de mult teatrul, că m-am îndrăgostit de tot ceea ce înseamnă lucrul actorului și în momentul acela, pentru că nici nu aveam timp, nu am mai acordat atâta atenție muzicii. Oamenii din jurul meu de pe atunci, cumva, îmi transmiteau că nu prea ne iese nimic, ceea ce era adevărat și atunci, da, am avut momente în care am crezut că o să mă las de muzică și că o să fiu actriță.
Spre finalul facultății, am avut o discuție eu cu mine și cu oamenii din jurul meu, când, pentru ultima oară m-am întrebat ce vreau să fac cu adevărat. Ei bine, muzica a răspuns în locul meu și iată-mă acum, aici.
5. Cu ce artist de la noi din țară ți-ai dori să ai o colaborare și de ce?
Mi-ar plăcea extrem de mult să colaborez cu Guess Who. Este un om extraordinar. De asemenea, îmi place și Feli foarte mult. Îmi place cum simte, cum scrie. Îmi place și Florian Rus și aș vrea să avem o piesă împreună, pentru că de scris împreună scriem foarte bine. Florian este incredibil.
Sunt foarte mulți artiști din România pe care îi admir. Carla’s Dreams, bineînțeles, The Motans, Irina Rimes, care mi se pare foarte faină, sunt foarte mulți.
6. Cu ce artist internațional ți-ai dori să ai o colaborare și de ce?
Eminem clar. Îmi plac mulți artiști internaționali, însă Eminem rămâne Eminem. Ar fi un tribut și pentru mama, pentru că ea este îndrăgostită de el și ar fi așa, un cadou perfect. Este un artist care m-a impactat foarte mult în copilărie.
7. Cine scrie versurile pieselor tale?
Când eu, când nu eu. Depinde foarte mult de piesă, de proiect. De exemplu, „Plouă” a fost scrisă de Florian Rus, pentru că s-a nimerit ca eu să intru în studio fix când piesa era gata. Foarte des îmi scriu eu piesele și îmi place foarte mult acest proces, foarte des mă ajută Marius Dia, care este songwriter-ul meu și omul care a pus bazele proiectului Holy Molly. Îmi place foarte mult să fiu implicată în procesul creativ. Mi se pare că, o dată ce devine personal, este mult, mult mai puternic. Bineînțeles că se întâmplă să fie și piese unde nu particip, dar nu am nicio problemă cu asta.
8. Știm că o altă pasiune de-ale tale este actoria. De ce nu ai continuat pe acest drum?
Am ales muzica. A trebuit să fac o alegere, pentru că, din punct de vedere fizic nu prea aveam cum să le fac pe amândouă și să le fac și bine din prima. Actoria implica repetiții foarte multe, stat după program foarte mult. N-aș mai fi avut timp de studio, de concerte nici nu mai zic. Pe scurt, de tot ce presupune lucrul unui artist care nu este la program de 8 ore. Noi lucrăm de dimineață până seara fără oprire, pentru că în permanență sunt lucruri de făcut.
Mi-ar plăcea foarte mult să mă întorc la actorie și să intru într-un proiect. Nu știu cum, nu știu în ce fel. Mi-ar plăcea foarte mult să joc într-un film, într-o piesă de teatru și portița rămâne deschisă, bineînțeles. Nu am părăsit actoria, doar a adormit un pic, a luat un pic pauză.
9. Care a fost cel mai greu moment din viața ta (fie ea personală sau profesională)? Cum ai reușit să faci față acelei perioade?
Nu știu dacă pot să spun care a fost cel mai greu moment din viața mea, doar că are legătura cu familia, cu mama mea, cu probleme de sănătate. Am reușit să le depășesc tot cu ajutorul ei, ceea ce mi se pare incredibil și de aceea mama este eroina mea. Cred foarte mult în vindecarea prin timp, cred că orice dramă și orice lucru rău care se întâmplă trebuie lăsat un pic să se așeze în tine. Sunt de părere că timpul vindecă foarte multe răni, te ajută să înțelegi multe lucruri.
Muzica, bineînțeles, este o altă unealtă magică în viața mea, care m-a ajutat să trec prin lucruri extrem de grele și care m-a ținut activă și m-a făcut să-mi revin atât la nivel mental, cât și fizic. De multe ori am fost bolnavă, iar muzica m-a pus pe picioare. Cel mai important, cred că fiecare om își găsește metodele doar dacă se ascultă foarte atent, mai ales în cele mai grele momente.
10. Ce sfat oferi oamenilor care nu știu pe ce drum să meargă în viață?
Să aibă încredere că o să-l găsească și să ceară răspunsul acesta în permanență. Să nu mai fie atât de atenți la drumurile celorlalți. De multe ori picăm în această capcană și avem impresia că toată lumea din jurul nostru are viața rezolvată și că noi am rămas în urmă, iar sentimentul acesta este oribil. În schimb, ceea ce nu știm este că acei oameni pot fi în aceeași tornadă de emoții, de haos și de neîncredere ca și noi.
Cred că fiecare are timpul lui și că asta trebuie să înțelegem. Să avem răbdare cu noi și bineînțeles, să căutăm. Nu aștepta să vină pur și simplu. Încearcă cât mai multe lucruri și vezi unde îți vibrează inima. Asta este cel mai important!
Gallery