ß
  • PRO TV
  • Cercetătorul olandez care a anticipat cutremurul din Turcia face previziuni despre România

Cercetătorul olandez care a anticipat cutremurul din Turcia face previziuni despre România

Cercetătorul olandez care a anticipat cutremurul din Turcia face previziuni despre România

Olandezul Frank Hoogerbeets, care a anticipat cutremurul din Turcia în funcție de alinierea planetelor și a Lunii, și-a întors privirea spre România. Cercetătorul pentru fizica pământului susține că românii ar trebui să se pregătească pentru un scenariu sumbru.

Frank Hoogerbeets a anticipat cutremurul din Turcia și Siria, creând isterie în rândul locuitorilor de pe mai multe continente. Mii de oameni i-au scris pentru a-l întreba dacă au motive să se îngrijoreze în legătură cu un nou cutremur în zona lor de reședință.

Cercetătorul olandez a explicat pe Twitter că există o legătură între alinierea planetelor și mișcările telurice, deși cea mai mare parte a comunității științifice susține că nu sunt dovezi care să confirme teoria.

Tot pe Twitter, Frank Hoogerbeets a pomenit de România, țară care a fost lovită în trecut de mai multe cutremure de magnitudine mare. Olandezul e sigur că un nou seism major va afecta țara noastră. 

Câteva informații de background: Din 1900, în România au avut loc cinci cutremure M6 și patru M7 (magnitudine – n.red.), majoritatea de adâncime (90-150 km). Ultimul M7 a fost în 1990 și suntem în fereastra pentru următorul”, a scris cercetătorul pe pagina sa de Twitter.

Olandezul a postat capturi de ecran ale unor hărți seismice care evidențiază activitatea seismică din ultimele zile, din Oltenia.

Oamenii din zonele predispuse la cutremur ar trebui să fie întotdeauna precauți, independent de orice prognoză/estimare”, a mai scris cercetătorul (foto: Twitter).

Cutremure de 5,5 și 5,7 pe Richter, în Oltenia

În România, îngrijorarea cu privire la iminența unui cutremur semnificativ a crescut după cele două seisme de peste 5 pe Richter din zona Olteniei. În majoritatea orașelor mari din țară există clădiri șubrede, care nu ar rezista șocului produs de un seism cu magnitudinea de peste 7.

Cea mai sigură clădire din București la cutremur este o excepție, iar la realizarea ei s-au folosit peste 100.000 de metri cubi de beton.

Reacția Inspectoratului pentru Situații de Urgență

Reprezentanții IGSU au reacționat după ce informațiile despre iminența unui cutremur în România au fost distribuite masiv în mediul online. Pe pagina oficială de Facebook, IGSU a făcut următoarele precizări:

Cutremurul este un hazard natural care nu poate fi prevenit sau prevăzut anterior producerii. Nimeni nu poate confirma sau infirma cu certitudine dacă un cutremur poate avea replici, numărul acestora și, cu atât mai puțin, intensitatea acestora.

În cazul seismelor, Sistemul RO-ALERT nu va difuza notificări, anterior declanșării acestora.

Ulterior producerii cutremurului, în cazul în care acesta generează consecințe grave, vor putea fi difuzate mesaje de avertizare a populației, cu măsuri de protecție adecvate (de exemplu: puncte de distribuție a ajutoarelor de urgență). https://ro-alert.ro/intrebari-frecvente/”, au scris aceștia pe rețeaua socială.

Fotografii: Getty Images/Twitter

Vezi și VIDEO:

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni