• PRO TV
  • O familie întreagă, salvată de sub dărâmături după cutremurul care a zguduit din temelii Siria

O familie întreagă, salvată de sub dărâmături după cutremurul care a zguduit din temelii Siria

O familie întreagă, salvată de sub dărâmături după cutremurul care a zguduit din temelii Siria

O familie din Siria, formată din doi adulți și doi copii, a fost salvată de „căștile albe” siriene după mai bine de 24 de ore petrecute sub dărâmăturile blocului în care locuia. După seismele devastatoare care au lovit Turcia și Siria, oamenii din întreaga lume sunt martorii unor miracole dătătoare de speranță. 

Indiferent de numele zeului lor, milioane de oameni din întreaga lume înalță rugi către Cer pentru salvarea celor prinși sub dărâmături în Siria și Turcia. Marți, la mai bine de 24 de ore de la primul cutremur care a zguduit Siria, o adevărată minune a avut loc în satul Bisnia, situat la vest de orașul Idlib.

O întreagă familie a fost scoasă de sub moloz, în uralele sutelor de martori care se rugau necontenit. Efortul salvatorilor de la Căștile Albe a fost reconpensat de oameni cu strângeri de mână, mulțumiri, lacrimi de bucurie și cu nelipsitul „Dumenzeu e mare”.

Un adevărat miracol... sunetele bucuriei îmbrățișează cerul... bucurie dincolo de credință. O familie întreagă a fost salvată de sub dărâmăturile casei lor în această după-amiază, marți, 7 februarie, în satul Bisnia, la vest de Idlib”, au scris pe Twitter reprezentanții organizației Apărarea Civilă Siriană – Căștile Albe.


Un alt miracol raportat în Siria a fost când o femeie însărcinată a născut în timp ce era prinsă printre dărâmături.

Vezi poze emoționante de la misiunile de salvare în GALERIA FOTO de mai jos!

Sute de mii de oameni din toată lumea s-au raliat efortului autorităților de a aduce o mângâiere celor grav afectați de cutremurele devastatoare din cele două țări. Până acum, oficialii sirieni au confirmat existența a cel puțin 1.280 de morți și peste 2.600 de răniți. 

În Turcia, situația este și mai gravă, fiind raportate deja peste 8.750 de decese și zeci de mii de persoane rănite.

Citește și: Cine e cercetătorul care a anticipat cutremurul din Turcia și Siria

Sute de copii, în continuare de negăsit

În Siria, autoritățile caută încă sute de copii dați dispăruți după seismele devastatoare. Eforturile de îndepărtare a molozului sunt uriașe, însă salvatorii lucrează necontenit.

Miercuri, voluntarii au anunțat salvarea unui copil din orașul Harem. Un alt copil a fost recuperat în viață, după mai bine de 40 de ore petrecute sub dărămăturile casei sale din orașul Salqin, situat în zona rurală de lângă Idlib.

Nici voluntarii nu sunt feriți de pericole, autoritățile anunțând moartea a patru „căști albe” și a familiilor acestora.

Fotografii: The White Helmets/Twitter

Vezi și VIDEO:

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni