Theo Rose este una dintre cele mai apreciate artiste de la noi din țară. Aceasta nu doar că are parte de un succes incredibil în viața profesională, ci este împlinită și din punct de vedere emoțional. Ea și Anghel Damian formează unul dintre cele mai iubite cupluri din showbizul românesc, iar în scurt timp vor deveni părinți!
Theo Rose se bucură de fiecare moment pe care îl trăiește! Atunci când nu este la filmări pentru serialul Clanul sau pentru Vocea României, tânăra are parte de o viață liniștită alături de iubitul ei, regizorul Anghel Damian. Cei doi urmează să devină părinți, iar emoțiile sunt din ce în ce mai mari pe zi ce trece.
Theo și Anghel sunt încă la început de drum, dar cu toate acestea nu se tem să aducă pe lume primul lor copil. Aceștia au o relație extrem de frumoasă, regizorul fiind alături de artistă ori de câte ori are ocazia. Cu toate că mai sunt câteva luni până își vor ține băiețelul în brațe, frumoasa cântăreață postează pe Instagram fotografii emoționante cu burtica de gravidă.
Chiar seara trecută Theo Rose a publicat o fotografie cu burtica de gravidă (VEZI ÎN GALERIA FOTO DE MAI JOS) alături de o melodie a cărei versuri transmit un mesaj extrem de emoționant: „Iubirea mea. Am nevoie de tine, câtă nevoie am de tine”, sunt versurile melodiei care apare pe fundalul clipului video pe care Theo l-a postat pe rețeaua de socializare.
Theo Rose a menționat, în urmă cu ceva timp, că se teme de responsabilitățile care vin la pachet cu aducerea pe lume a unui copil. Cu toate acestea, tânăra se bucură de ajutorul partenerului ei de viață, care de multe ori este mai implicat decât ea.
„Toată lumea trăiește asta și Anghel mai mult decât mine, pe el îl ia cu leșin la fiecare control, la fiecare indicație a medicului, că apar tot felul de situații neprevăzute. La fiecare înțepătură, la fiecare senzație nouă ai impresia că se poate întâmpla ceva. E greu de trăit, nu e ușor să fii femeie gravidă. Te gândești și după naștere dacă o să fii o mamă potrivită, dacă te descurci, mă apucă tot felul de gânduri.(...) Eu îmi doresc să-mi continui activitatea cu totul și mă gândesc că cel mai greu este să fii plecată și să fie ceva, să fie răcit sau să aibă o problemă. Nici nu vreau să mă gândesc, mă ia plânsul.”, a spus artista cu ceva timp în urmă, în cadrul unui interviu.
Sursă foto: Theo Rose/Instagram
VEZI ȘI VIDEO
Gallery