Publicul din Timișoara, Cluj, Craiova și București a făcut zilele acestea cunoștință cu „Ramon”. Mii de oameni au văzut în avanpremieră comedia produsă de Pavel Bartoș și regizată de Jesus del Cerro, s-au întâlnit cu echipa filmului și s-au bucurat împreună de povestea și întâmplările personajului principal.
Irina Margareta Nistor, Horia Brenciu, Elisabeta Lipă, Camelia Potec, The Motans, George Tănase, Theo Rose, Marius Moga, Victor Dorobanțu, Daniel Nuță, Speak, Ștefania și multe alte persoane publice au fost alături de „Ramon” și i-au urmărit peripețiile pline de savoare și de umor. La final, au fost primii care și-au dat seama dacă Ramon este OM sau superOM.
„Le mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi zilele acestea. A fost o atmosferă fantastică în toate orașele pe care le-am vizitat, oamenii s-au bucurat de film, iar noi ne-am bucurat de întâlnirea cu ei și de reacțiile uimitoare pe care le-au avut. Am fost atenți la fiecare scenă, eram curioși să vedem și să aflăm care este părerea celor prezenți, să primim feedback-ul lor. Am plecat în fiecare seară de la cinematograf cu zâmbetul pe buze și cu un sentiment de fericire, care nu poate fi descris în cuvinte. Din 3 februarie, așteptăm să ne vedem în număr și mai mare, în toate cinematografele din țară”, a spus Pavel Bartoș.
„După aceste zile, suntem convinși că oamenii vor fi mai mult decât fericiți după ce vor vedea filmul Ramon. Așa că, dacă vă doriți să fiți bucuroși și să-i faceți și pe apropiații voștri să fie la fel, mergeți să vedeți comedia, iar viața voastră va fi, cu siguranță, mai frumoasă. Ramon este filmul care îi face pe toți să râdă în hohote și să treacă printr-un adevărat carusel de emoții. Este filmul vostru și al familiei voastre. Vă așteptăm la film în toată perioada următoare”, a declarat Jesus del Cerro.
În luna februarie, turneul Ramon continuă în mai multe orașe din țară, printre care Iași, Bacău, Ploiești, Brașov, Constanța, Brăila, Galați, Focșani, Oradea, Satu Mare, Alba Iulia, Sibiu, Miercurea Ciuc și Arad.
Biletele pentru film au fost puse în vânzare, iar toți cei care vor să vadă peripețiile simpaticului personaj sunt așteptați în cinematografele din țară, începând cu 3 februarie.
La prima vedere, Ramon pare un om simplu a cărui unică și mare pasiune este viticultura. Viața lui este dată peste cap atunci când, printr-o serie neașteptată de împrejurări, întâlnește cea mai frumoasă femeie din lume de care se îndrăgostește fulgerător. Decide să plece la București să își găsească „marea iubire”. Ajuns aici, Ramon descoperă că viața într-un oraș mare nu este deloc ușoară.
Totul se complică atunci când devine și suspectul principal în cel mai mare jaf al secolului, furtul unui tablou de 50 de milioane de euro! Ramon pornește astfel într-o dublă misiune extrem de periculoasă (cel puțin așa crede el) să recupereze tabloul și să găsească fata. Va reuși el? Întrebarea la care trebuie să răspundă cei din jurul lui este dacă Ramon este un simplu OM sau un SuperOM.
Din distribuție fac parte Pavel Bartoș, Smiley, Selly, Andreea Esca, Carmen Tănase, Ionuț Rusu, Elvira Deatcu, Andreea Vasile, Alexandru Ion, Bogdan Farcaș, Bogdan Horga, Doru Cătănescu, Ecaterina Lupu, Gabriela Iliescu, Iulian Postelnicu, Rodica Mandache, Teona Stavarachi și mulți alți actori de excepție.
Filmul, produs de Pavel Bartoș și Jesus del Cerro și regizat de Jesus del Cerro („Miami Bici”, „Vlad”, „Hawaii”, „Ho Ho Ho”) este distribuit de Vertical Entertainment și poate fi vizionat doar în cinematografe începând din 3 februarie.
Gallery