Pe 31 decembrie, de la 20.30, telespectatorii Pro Tv au fost chemati la distractie pentru ca cel mai tare serviciu de comedie a facut raportul pe anul ce a trecut! In ultima editie din acest an, \"Divertis – Serviciul Roman de Comedie\" s-a ocupat de buna dispozitie si de hohotele de ras ale romanilor.
Agentii lui Toni Grecu s-au inarmat cu glume, au scos din seifurile comediei cele mai tari scenarii si versuri si au dat frau liber imaginatiei pentru ca umorul Divertis sa fie cu adevarat irezistibile.
Toni Grecu si ai sai agenti de la Divertis au trecut in revista cele mai comice momente ale anului 2009 sub denumirea TOP 5 SRC Show. Cine a intrat in top? Personaje cunoscute si colorate, de la Nati Meir in campanie electorala, la Traian Basescu recitand sau Gigi Becali dormind in pat cu mascatii, in propriul dormitor. Tot Gigi Becali, interpretat magistral de Dragos Stoica, a aparut intr-o ipostaza de mare razboinic in lupta cu ”hahalerele” de la galerie, care il contesta. El a jucat rolul lui Bravehart si, pentru prima oara, a aparut calare pe cal. ”A fost o emisiune in care ne-am reintalnit cu toate personajele importante care au tinut agenda publica, dar si agenda emisiunii, in toate cele trei luni de cand am intrat in grila Pro Tv”, povesteste Toni Grecu.
Si pentru ca ultima editie ”Divertis – Serviciul Roman de Comedie” a fost difuzata in seara de Anul Nou, telespectatorii au avut parte de Plugusorul in varianta ”Serviciului Roman de Comedie”. Acesta a fost sustinut de Traian Basescu (Valentin Darie), Mircea Geoana (Dragos Stoica), Crin Antonescu (Cosmin Natanticu), moguli, vedete si personaje diferite, jucand capra sau ursul. Nu a lipsit nici Plugusorul Crizei economice.
Asadar, in ultima editie din acest an a "Serviciului Roman de Comedie", stapanii umorului de la Divertis au adus in fata romanilor cel mai tare raport de comedie al anului ce a trecut, sub deja cunoscuta deviza a serviciului, ”Razi pentru tine, razi pentru tara!”
Gallery