ß
Sezonul 13 al emisiunii Românii au talent a debutat pe primul loc în preferințele românilor care s-au uitat la televizor. Show-ul de vinerea aceasta a fost lider absolut de audiență. Iată care au fost cele mai emoționante momente din primul episod Românii au talent 2023!
Așteptările publicului au fost mari la debutul sezonului 13 Magic. Concurenții au oferit un spectacol impresionant, așa cum doar Românii au talent poate să-l ofere.
Vineri, 20 ianuarie 2023, toți ochii au fost pe Românii au talent. Show-ul a fost lider absolut de audiență datorită prestațiilor inegalabile ale concurenților. Cei patru jurați ai show-ului, Andi Moisescu, Andra, Dragoș Bucur și Mihai Bobonete, dar și prezentatorii Bartoș și Smiley, au așteptat cu nerăbdare să-i trimită pe cei mai buni în etapa următoare. Faptul că evoluțiile concurenților i-au impresionat la maximum o demonstrează și cele două Golden Buzz-uri oferite în primul episod Românii au talent 2023.
Show-ul a început cum nu se putea mai bine, cu Andrea Fedi (Katastrofa), care a adus repede zâmbetul pe buzele juraților. Artistul italian i-a destins pe cei patru cu un număr amuzant care a inclus o găină de plastic, muzică nemuritoare și imaginație cât cuprinde.
Puștiul de 12 ani din Amara, Ialomița, a avut el însuși emoții cu carul. Și-a amânat de câteva ori intrarea în scenă, ca să prindă curaj. Când și-a recăpătat încrederea în el, Gabriel Mardale a urcat pe scenă și a cântat My Heart Will Go On de parcă viața lui depindea de asta.
Celine Dion ar fi fost impresionată până la lacrimi. Fiindcă artista nu era de față, Gabriel Mardale a fost jurizat de Andi Moisescu, Andra, Dragoș Bucur și Mihai Bobonete. A fost bine pentru tânărul cântăreț, care a fost trimis în etapa următoare cu patru DA.
Când și-a terminat reprezentația, Takashi Jonishi, care a prezentat un număr de air dancing, a primit aplauze îndelungi de la jurați și spectatori. Toți au fost de acord că show-ul său a fost de pe altă planetă, unul dintre cele mai reușite de la Românii au talent primul episod.
Numărul său, care îmbină dansul, tehnologia și jocul de lumini, a fost plin de emoție. Nu e de mirare că a mers direct la inimile fanilor emisiunii.
Băiatul de 7 ani din Botoșani a fost, poate, cea mai emoționantă apariție din primul episod Românii au talent 2023. Rareș Prisacariu a recitat, cu o ușurință demnă de un actor de teatru, pasaje din monologul lui Vlad Țepeș.
Andi Moisescu i-a transmis că talentul său nu se rezumă la a recita cu intonație un text.
„Ai ceva al tău pus deoparte, întrucât acest discurs nu ne spune nimic nou, ne arată doar că suntem un popor consecvent. Discursul e actual și de atunci până astăzi nu s-a schimbat absolut nimic. Drept pentru care mi se pare mult mai important că tu ai venit aici să ne arăți că în tine e într-adevăr un talent, pe care cred că l-am văzut cu toții”.
Rareș Prisacariu a primit Golden Buzz de la Smiley și Pavel Bartoș și a avansat în semifinale.
Tjasa Dobravec este din Slovacia și a venit la Românii au talent să spună o poveste. O poveste despre cum se pot vindeca traumele trecutului cu ajutorul dansului. Artista de 28 de ani a reușit să ajungă la inimile românilor, care au apreciat fiecare unduire la înălțime.
Tjasa ne-a dezvăluit care a fost cel mai important moment al carierei sale și cum a ajutat-o să-și mențină sănătatea mintală.
Andra a sorbit-o din priviri pe Daria pe toată durata interpretării sale pe scena talentelor. „Uite, Daria, ce ai făcut! Ai ridicat sala în picioare”, i-a spus cântăreața după ce a ascultat Lie, ciocârlie.
Daria Mușat este din Glodeanu-Sărat, Buzău, și provine dintr-o familie de oameni simpli, agricultori. La Românii au talent, micuța artistă a reușit să transmită emoții puternice celor din platou, dar și celor de acasă. Daria crede că vocea ei este un dar de la Dumnezeu și vrea să continue pe acest drum.
Eduard Dragu este un băiat de 18 ani, din Bistrița, diagnosticat în spectrul autist, încă de când era un bebeluș. Mama sa, care este psihoterapeut, s-a implicat enorm în educarea fiului ei și făcând apel la terapia prin muzică a reușit să-l ajute să aibă o viață normală.
Edi i-a impresionat pe jurați cu interpretarea sa perfectă la pian a unei piese clasice extrem de dificile, pe care a cântat-o fără partitură.
Duo-ul Bad Salsa, din India, a fost apariția surprinzătoare a primului episod Românii au talent 2023. Spunem surprinzătoare fiindcă Pavel Bartoș și Smiley au fost profund mișcați de evoluția lor. Cei doi prezentatori au apăsat butonul auriu pentru a doua oară într-o singură seară, lăsându-i uluiți pe cei doi dansatori.
Ei se antrenează între 8 și 12 ore pe zi și sunt recunoscuți la nivel mondial. Au participat la Britain's Got Talent: The Champions și la cel de-al cincisprezecelea sezon al emisiunii America's Got Talent, unde au ajuns până în finală.
În primul episod Românii au talent 2023, fanii emisiunii au mai făcut cunoștință cu Adrian Curelariu, care a cântat muzică indiană și cu Andrei Gîrjab, care a adus magia pe scena show-ului, dar și cu Teodor Ghiță a dus mima la alt nivel, sau Flavian Glonț, care a demonstrat că un cub Rubik poate crea un spectacol nemaivăzut.
În primul episod Românii au talent 2023 l-am întâlnit și pe Ștefan Popescu, îndrăgostit de Rock and Roll, pe contorsionista Adelina Benga și pe fetele de la Black Widow.
Publicul a fost cu ochii pe acrobatul Christian Stoinev, pe care jurații l-au îndrăgit pe dată. Nu la fel s-a întâmplat cu lotul Federației Române de Kali Eskrima Arnis, care a fost trimis acasă.
Vezi și VIDEO: Primul episod Românii au talent 2023
Gallery