ß
Răzvan Danciu este un tânăr student la Școala Națională de Studii Economice din București care a acceptat provocarea Survivor România 2023. Războinicul s-a făcut deja remarcat atât printre concurenți, cât și în rândul celor de acasă.
Tânărul de 20 de ani s-a numărat printre cei 12 Războinici care luptă cu toate forțele pentru a câștiga marele premiu în valoare de 100.000 de euro la Survivor Rmânia 2023, dar și aprecierile fanilor. Răzvan Danciu s-a făcut remarcat din primele zile în Republica Dominicană, mai ales după replicile pe care i le-a dat lui Jorge din echipa Faimoșilor.
Studentul s-a aflat în exil cu „rivalul” său, acolo unde au început și micile conflicte. Ulterior, cei doi au revenit pentru jocul de imunitate, iar în cadrul primului Consiliu și-au aruncat câteva vorbe grele.
Răzvan Danciu l-a acuzat pe Jorge că are mai multe fețe și a spus, în fața tuturor, că Războinicii sunt mult mai tari decât Faimoșii, iar de aici și până la o discuție aprinsă nu a mai fost decât un pas.
„Mie mi se pare că Jorge joacă două roluri diferite. De față cu mine e altfel, aici e total altfel. Ceea ce numește el că l-am înțepat a fost faptul că am spus că Războinicii sunt mult mai tari“, a spus Răzvan Danciu, după ce Jorge l-a întrerupt. „Mă lași să vorbesc? La 20 de ani demonstrez mai multă educație decât tine“, a mai spus Războinicul.
Răzvan Danciu a mărturisit, la un moment dat, că a fost un copil silitor, care obișnuia să nu se implice în conflicte. Acum, însă, i-a venit rândul să demonstreze de ceea ce este în stare, iar competiția din Republica Dominicană este cea mai bună oportunitate.
„Sunt student și toată viața mea am tocit, dar a venit rândul să-mi demonstrez că pot face față unei astfel de competiții. Am venit la «Survivor» ca să simt adrenalina la cele mai înalte cote“, ne-a spus tânărul.
Răzvan Danciu s-a schimbat mult din 2019 și până acum. Avea părul foarte scurt, purta aparat dentar și obișnuia să publice imagini cu părinții lui, care cu siguranță îl urmăresc cu sufletul la gură în timpul jocurilor.
Sursă foto: Instagram
VEZI ȘI: Share în bucate cu Miss Wellington
Gallery