ß
  • PRO TV
  • Momentul când Prințul William l-a trântit la podea pe Harry, făcând imposibilă reconcilierea dintre frați

Momentul când Prințul William l-a trântit la podea pe Harry, făcând imposibilă reconcilierea dintre frați

Momentul când Prințul William l-a trântit la podea pe Harry, făcând imposibilă reconcilierea dintre frați

Prințul William l-a bruscat serios pe fratele său mai mic, Prințul Harry, săpând o prăpastie uriașă între cei doi. Ducele de Sussex povestește, în cartea sa autobiografică, un episod halucinant petrecut chiar în casa sa din Londra.

Nepoții Reginei Elisabeta a II-a nu se vor împăca niciodată. Au încercat în repetate rânduri, însă tot ce au reușit a fost să mărească și mai mult prăpastia dintre ei. Un episod terifiant, petrecut în anul 2019, la scurt timp după ce Harry a renunțat la îndatoririle sale regale, demonstrează că relația dintre ei a fost mai aprigă decât au relatat ziarele.

Conform dezvăluirilor ziarului The Guardian, Prințul William l-a bruscat fizic pe fratele său mai mic, în bucătăria casei din Londra a Ducelul de Sussex. Evenimentul, petrecut în 2019, este descris cu lux de amănunte în cartea autobiografică a lui Harry, care a fost devoalată public cu șase zile înainte de lansarea oficială.
 

M-a prins de guler, rupându-mi colierul, și m-a trântit la podea. Am aterizat pe castronul câinelui, care mi-a crăpat sub spate, bucățile tăindu-mă. Am stat acolo o clipă, amețit, apoi m-am ridicat în picioare și i-am spus să iasă”, dezvăluie Harry în volumul său.

Conform Ducelui de Sussex, altercația cu fratele mai mare a pornit după ce William a numit-o pe Meghan Markle „dificilă”, „nepoliticoasă” și „aspră”.



 

În încercarea de a-și apăra soția, Prințul Harry nu a făcut decât să-l înfurie pe William, care a recurs la forța fizică pentru a-și impune punctul de vedere.

În carte, care este deja un succes la nivel mondial la comenzi în așteptare, Harry spune că William l-a îndemnat să riposteze. Mezinul a refuzat, lăsându-l pe Prințul William rușinat de gestul său extrem.
 

După altercație, Ducele de Sussex a simțit nevoia să vorbească cu terapeutul său, care i-a oferit câteva sfaturi pentru a putea trece peste incident. Conform prințului, Meghan Markle a fost extrem de tristă după ce a aflat că cei doi s-au certat din cauza ei.

Nimeni nu știe cum a ajuns o copie a cărții lui Harry în presa din Marea Britanie, însă publicitatea de care beneficiază îi garantează un succes uriaș. 

Fotografii: Getty Images

Vezi și VIDEO:

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni