ß
Fanii lui Celine Dion sunt foc și pară după ce revista Rolling Stone a publicat topul cu “200 cei mai buni cântăreți din toate timpurile”, însă numele artistei din Canada nu se regăsește pe listă.
Publicată în prima zi din 2023, lista cuprinde nume ca Aretha Franklin, Rosalia, Billie Eilish, Beyonce, Mariah Carey, Bruce Springsteen, Freddy Mercury, Elton John și alți artiști cunoscuți pentru cântece remarcabile.
Internauții au reacționat imediat după ce au observat că interpreta celebrului hit “My Heart Will Go On” a fost omisă.
"Cu tot respectul, neincluderea lui Celine Dion, fără îndoială cel mai bun tehnician vocal din toate timpurile, în această listă este o trădare", a scris pe Twitter producătorul, promotorul și artistul Jamie Lambert, potrivit CNN.
“E o crimă împotriva umanității! Am sunat la poliție!”, a scris pe Twitter jurnalistul american Ashton Pittman.
"Oricine nu reușește nu numai să o menționeze pe Celine Dion, dar nici să o includă în Top 5 al celor mai mari cântăreți, nu are ce căuta să scrie pentru o organizație muzicală. Această listă este plină de lipsă de respect față de artiștii care chiar pot cânta", a scris un internaut.
“Cum naiba de nu este pe listă? Ce fumează când fac lista asta? Este o insultă adusă muzicii!”, a scris un utilizator pe Twitter.
Se pare că revista Rolling Stone se aștepta la astfel de critici, așa că a postat următorul mesaj: "Înainte de a începe să comentați, rețineți că aceasta este lista celor mai mari cântăreți, nu lista celor mai mari voci (…). Talentul este impresionant; geniul este transcendent".
În topul celor mai buni 200 de cântăreți din toate timpurile, Michael Jackson ocupă poziția 86, iar primele cinci locuri sunt ocupate de Aretha Franklin, Whitney Houston, Sam Cooke, Billie Holiday și Mariah Carey.
"L-au retrogradat pe Michael Jackson pe locul 86? Şi Celine Dion nu apare deloc?", a scris pe Twitter și actriţa Yvette Nicole Brown.
Vezi AICI topul celor de la Rolling Stone.
Celine Dion și-a anulat recent toate concertele și a anunțat că a fost diagnosticată cu Sindromul omului înțepenit, o boală neurologică incurabilă.
Afecțiunea provoacă încordarea necontrolată a mușchilor, transformându-i pe pacienți în „statui umane”. Cântăreața a dezvăluit totul public, la începutul lunii decembrie, cu ochii în lacrimi.
Pacienții care suferă de această afecțiune rămân blocați în anumite poziții, fiind incapabili să se deplaseze sau să vorbească.
"Din păcate, aceste spasme afectează fiecare aspect al vieții mele de zi cu zi, provocând uneori dificultăți când merg și nepermițându-mi să-mi folosesc corzile vocale pentru a cânta așa cum obișnuiam”, a dezvăluit cântăreața, cu ochii în lacrimi.
Celine Dion spune că lucrează cu cei mai buni doctori în domeniu, dar că eforturile lor sunt îndreptate spre stoparea progesiei bolii, fiindcă ea nu are leac.
Fotografii: Getty Images
Gallery