ß
Revelionul este una dintre sărbătorile celebrate în întreaga lume, iar la trecerea în noul an, oamenii din diverse colțuri ale planetei respectă numeroase tradiții și obiceiuri, pentru a avea noroc și prosperitate în anul ce urmează.
Printre aceste datini, există și obiceiuri extrem de bizare, pe care unele popoare le respectă cu strictețe. De exemplu, danezii sparg farfurii de tocul ușii de Anul Nou, filipinezii poartă neapărat haine cu buline, iar în Spania oamenii fac liniste totala la miezul noptii.
De Anul Nou, danezii fac mare gălăgie în momentul în care ceasul bate ora 24.00. Ei sparg farfurii de tocul ușilor, iar acesta este un obicei străvechi, prin care își consolidează relațiile de prietenie. Astfel, prin respectarea acestei tradiții, danezii alungă conflictele, nemulțumirile și certurile de peste an.
Se spune că, cu cât sunt mai multe farfurii sparte la ușă, cu atât proprietarul casei are mai mulți prieteni.
Una dintre cele mai ciudate tradiții de Revelion este cea a irlandezilor. Aceștia nu ies pe stradă de Anul Nou, ci se închid în case pentru că, potrivit tradiției, în această noapte, umblă spiritele rele pe strazi.
Astfel, în loc să iasă afara și să petreacă, irlandezii stau ascunși în case, doar cu familia și prietenii. Ei pregătesc mâncăruri alese, iar la ora 24.00 lovesc pereții cu baghete de pâine pentru a alunga ghinionul din casă și spiritele rele.
Spaniolii au și ei o tradiție ciudată de Revelion. La ora 24.00, ei nu spun La mulți ani și nu fac nicio urare. Fac liniște totală, deoarece au gura plină de boabe de struguri. Ei consumă 12 boabe de struguri și își pun 12 dorințe pentru anul ce urmează. Potrivit tradiției, cei care nu reușesc să mănânce cele 12 boabe de struguri vor avea ghinion tot anul.
Japonezii au și ei o tradiție ciudata de Revelion. La ei bat clopotele de 108 ori, iar în case oamenii sună din clopoței. Această tradiție îi ajută să scape de cele 108 dorințe umane și să aibă sufletul liber și pur. De asemenea, în dimineața primei zile din an, japonezii urcă pe un munte să vadă primul răsărit.