ß
Dacă oamenii vor să își reducă facturile la energie anul acesta, în mijlocul unei crize energetice, trebuie să înțeleagă mai bine impactul stilului lor de viață asupra propriului buzunar, a spus un cercetător.
Pentru mulți, dorința de a consuma mai puțină energie provine atât din motive financiare, cât și din nevoia ca Europa și România să atingă obiectivele schimbărilor climatice de 1,5 grade Celsius, „care au fost agreate la nivel global și trebuie neapărat să fie atinse”, a spus Robert Marchand, cercetător în sărăcie energetică și politică energetică la Universitatea din Sheffield, Anglia.
„Dacă putem face asta, nu ar trebui să vedem valurile de căldură catastrofale și inundațiile pe care le vedem în acest an, iar dacă toată lumea face pași în privința asta, s-ar vedea cu adevărat o diferență mare și semnificativă”, a spus directorul de învățământ universitar pentru stirileprotv.ro.
El a avertizat că iarna care urmează va sublinia nevoia ca întreaga lume să facă tranziția către forme de energie mai reziliente și mai prietenoase cu mediul, care nu sunt la fel de vulnerabile în fața războaielor. Mai mult, dacă oamenii învață în această iarnă niște obiceiuri de consum mai sustenabile, vor putea rezista mai bine prețurilor de pe piața energiei, care „nu vor mai fi ce au fost” după războiul dintre Rusia și Ucraina, potrivit lectorului în eficiența resurselor.
Citește continuarea pe www.stirileprotv.ro!