ß
  • PRO TV
  • Cristina Pucean, primul mesaj după ce s-a aflat că despărțirea de Bogdan de la Ploiești nu a fost reală

Cristina Pucean, primul mesaj după ce s-a aflat că despărțirea de Bogdan de la Ploiești nu a fost reală

Cristina Pucean, primul mesaj după ce s-a aflat că despărțirea de Bogdan de la Ploiești nu a fost reală

În ultimele zile s-a tot discutat în spațiul public despre despărțirea dintre Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean, însă abia acum s-a aflat că totul a fost o înscenare. Deși atât fanii, cât și presa, au crezut că cei doi au pus stop oricărei colaborări, adevărul a fost altul: au falsificat întreaga „telenovelă” pentru a promova noua piesă a manelistului. 

Atât Cristina Pucean, cât și Bogdan de la Ploiești, au recunoscut pe rețelele de socializare că întreaga poveste a despărțirii a fost, de fapt, falsificată. Se pare că artistul a pus toate demersurile unei separări în practică pentru a atrage fanii să îi asculte cea mai nouă piesă, a cărei invitată specială este nimeni alta decât iubita lui.

Totuși, având în vedere cât de multe au făcut pentru această despărțire falsă, Cristina Pucean și Bogdan de la Ploiești au fost nevoiți să ofere explicații pe măsură. Astfel, cei doi au intrat pe un live pe Instagram, acolo unde au falsificat o ultimă ceartă în doi. La finalul acesteia, manelistul i-a spus iubitei sale că va publica un videoclip cu ea, în care fanii vor putea observa cine este dansatoarea, cu adevărat.

Aparent, în videoclipul respectiv nu era nimic care să ridice semne de întrebare, ci doar piesa pe care Bogdan de la Ploiești a lansat-o.

Imediat după ce s-a aflat că toată despărțirea a fost o înscenare, Cristina Pucean a publicat și ea un mesaj pe Instagram:

„Vă mulțumim pentru toată susținerea pe care ne-o acordați zilnic atât mie cât și lui Bogdan. Acest marketing agresiv din ultima perioadă a avut un singur scop, de a vă aduce un zâmbet pe buze în prag de sărbători. Cum suntem noi românii, ne place intriga. Deja cred că sunteți destul de familiari cu proiectele noastre, având un stil unic, când o piesă ne transmite o energie pozitivă simțim nevoia să șocăm prin ceea ce facem. Sper că nu am ofensat pe nimeni, vă urăm sărbători fericite alături de cei dragi, momente frumoase în familie și pline de magie.”, a scris Cristina.

Sursă foto: Cristina Pucean/Instagram

VEZI ȘI VIDEO:


 

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni