ß
  • PRO TV
  • (P) Poliția Română lansează campania de educație rutieră vizând neatenția la volan

(P) Poliția Română lansează campania de educație rutieră vizând neatenția la volan

(P) Poliția Română lansează campania de educație rutieră vizând neatenția la volan

Campania națională de educație rutieră, care are ca temă neatenția la volan, este cea de-a cincea campanie din cadrul proiectului „Educație rutieră - Modelarea factorului uman prin responsabilizarea participanților la trafic pentru creșterea gradului de siguranță rutieră”, cod MySMIS: 125179. 

Proiectul a început la data de 1 iulie 2020 și se va încheia la data de 30 iunie 2023.

Principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave produse în ultimii ani în România sunt viteza excesivă, indisciplina pietonilor și bicicliștilor, precum și neacordarea priorității de trecere. 

Pe un trend ascendent se află abaterile conducătorilor auto care au alte preocupări în trafic, precum utilizarea telefonului mobil pentru convorbiri, mesaje text sau accesarea rețelelor sociale.

Desfășurată sub mesajul „Pierzi atenția. Pierzi controlul.”, campania își propune să le amintească șoferilor riscurile cu care se confruntă atunci când au și alte preocupări la volan, precum utilizarea telefonului mobil, fie pentru a vorbi, fie pentru a trimite mesaje text, consumul de alimente și lichide, folosirea ecranelor digitale din mașină sau a GPS-ului.

Conform raportului realizat de Comisia Europeană, “European Road Safety”, la nivel european, în timpul conducerii mașinii, șoferii au declarat că folosesc telefonul mobil cu funcția „mâini libere” în proporție de 47.7%, 28.6% vorbesc la telefon în timp ce îl țin în mână și 24.2% îl utilizează pentru a citi și trimite mesaje sau pentru social media.

Utilizarea telefonului fără funcția „mâini libere” crește de două ori (x2) riscul de a fi implicat într-un accident, în timp ce, introducerea unui număr nou și apelarea lui cresc riscul de douăsprezece ori (x12).

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creșterea gradului de siguranță rutieră prin informarea și responsabilizarea oamenilor, indiferent de categoria de participanți la trafic din care fac parte, astfel încât, un număr cât mai mare din populația României să conștientizeze pericolele din trafic la care se expune dacă încalcă regulile de circulație.

Valoarea totală a proiectului este de 31.405.057,97 lei. Valoarea asigurată din Fondul European de Dezvoltare Regională, reprezentând 85% din valoarea totală eligibilă aprobată, este de 20.063.345,59 lei. Valoarea asigurată din bugetul beneficiarului, reprezentând 15% din valoarea totală eligibilă aprobată, este de 3.540.590,41 lei. Valoarea neeligibilă, inclusiv TVA, 7.801.121,97 lei.

Mai multe informații sunt disponibile pe: www.politiaromana.ro.

Proiect cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020

Date contact:

Comisar - șef de poliție George Grigore - Manager de proiect

Telefon - 021.208.25.25




Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni