În vârstă de 27 de ani, Demi Rose este cea mai populară influenceriță din Marea Britanie. A strâns aproape 20 de milioane de follweri pe Instagram doar pentru că arată bine. Și pentru că se lasă pozată în ipostaze cu adevărat incendiare.
Tânăra a ieșit pe străzile din Londra într-o pereche de pantaloni scurți ultra mulați, care i-au scos în evidență formele voluptoase. Cu fotograful după ea, Demi Rose probabil își pregătea următoarea postare de pe Instagram.
Renumită pentru rotunjimile sale, Demi Rose arată totuși diferit în realitate față de Instagram, unde pozele sale sunt intens editate.
“Întotdeauna mi-am dorit să fiu model. Și când am ajuns să fac modelling, m-am considerat binecuvântată, deoarece în copilărie eram mereu ridiculizată și nu am avut mulți prieteni”, spunea Demi Rose într-un interviu.
Influencerița, care a devenit cunoscută în urma unei relații de scurtă durată cu rapperul Tyga, spune că este interesată de relații atât cu femei, cât și cu bărbați, însă momentan trece printr-o etapă în care preferă compania domnilor.
Demi a dezvăluit că a avut o copilărie tristă. “Mi-am urât copilăria. A fost greu pentru mine: la școală eram ținta bullyingului, am fost agresată de părinți, iar de la 17 ani am fost nevoită să am grijă timp de 7 ani de mama mea, care a rămas imobilizată într-un scaun cu rotile în urma unui atac de cord”.
Tatăl lui Demi Rose a murit de cancer în urmă cu 4 ani, iar după 7 luni l-a urmat și mama ei, după o infecție la stomac.
“Multă lume mă judeca greșit, dar cei care ajung să mă cunoască spun că sunt cea mai drăguță persoană, cu o inimă bună”, spune Demi Rose.
Gallery