Actrița Kirstie Alley a murit la 71 de ani, după ce a fost diagnosticată cu cancer. Cunoscută pentru rolurile sale din “Cheers” și “Look Who’s Talking”, Alley a fost una dintre cele mai apreciate actrițe de comedie ale anilor ’80.
“Ne întristează să vă anunțam că mama noastră incredibilă, luptătoare și iubitoare s-a stins din viață după o luptă cu cancerul, de abia de curând diagnosticat”, au anunțat copiii vedetei pe Tweeter.
Deși în anii ’80 a fost o mare stea a filmului, în ultima perioadă actrița a intrat într-un con de umbră, mai ales după ce l-a sprijinit pe Donald Trump în campania sa din 2015. În ciuda criticilor primite din partea colegilor de breaslă, Kirstey Alley l-a susținut pe Trump din nou, și în 2020.
Sursa foto: GETTY IMAGES
Prietenul și colegul lui Alley, John Travolta, alături de care a jucat în „Look Who’s Talking”, și-a exprimat condoleanțele într-o postare pe Instagram. „Cu Kirstie am avut una dintre cele mai speciale relații din viața mea . Te iubesc Kirstie. Știu că ne vom revedea", a spus Travolta.
Gallery