ß
Fulgy a fost protagonistul mai multor procese judecătorești anul acesta. Tânărul din Clejani a tâlhărit un jurnalist în urmă cu circa un an, iar acum s-a pronunțat decizia autorităților: doi ani cu suspendare. Deși acest caz a fost soluționat, se pare că „prințul” Vioricăi de la Clejani nu scapă de probleme. Acum, el va merge din nou în fața judecătorilor, într-un dosar care vizează obligativitatea lui Fulgy de a urma un tratament medical, pentru a soluționa problemele sale cu drogurile.
Inițial, dosarul despre care se vorbește a fost înregistrat la Judecătoria Sectorului 3, însă oamenii legii au considerat că nu este de competența lor, motiv pentru care l-au pasat Judecătoriei Sectorului 6.
„Admite excepţia de necompetenţă teritorială invocată din oficiu. Declină competenţa de soluţionare a sesizării de înlocuire a măsurii de obligare provizorie la tratament medical, dispusă cu privire la intimatul Manole Dan Constantin Fulgeraş în favoarea instanţei competente – Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti (instanţă în circumscripţia căreia se află unitatea sanitară Centru de Evaluare şi Tratament a Toxicodependenţelor pentru Tineri 2 sf. Stelian). Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu intimatului, av. Nefliu Mariana Daniela, în cuantum de 313 lei, rămâne în sarcina statului şi se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Fără cale de atac”, se arată în hotârârea Judecătoriei Sectorului 3, potrivit SpyNews.
În momentul în care magistrații Judecătoriei Sectorului 6 au primit dosarul, aceștia l-au trimis înapoi către Judecătoria Sectorului 3, invocând instanța supremă.
„Admite excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, invocată din oficiu. ÎDeclină către Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti competenţa de soluţionare a sesizării având ca obiect înlocuirea/încetarea obligării la tratament medical (art. 568 NCPP), privind pe intimatul Manole Dan Constantin Fulgeraş (...). Constată ivit conflictul negativ de competenţă şi sesizează instanţa ierarhic superioară comună - Tribunalul Bucureşti. Cheltuielile judiciare avansate rămân în sarcina statului. Fără cale de atac”, au hotărât magistrații de la Judecătoria Sectorului 6.
În urmă cu un an, fiul Clejanilor a fost obligat să urmeze un tratament medical, după ce a fost prins conducând sub influența substanțelor psihoactive.
„Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 3 Bucureşti de luare a măsurii de siguranţă de obligare provizorie la tratament medical a inculpatului MANOLE DAN CONSTANTIN FULGERAS, propunere formulată prin rechizitoriul nr. 6686/P/2021 din 22.09.2021 înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti sub nr. 21488/301/2021. Dispune obligarea provizorie a inculpatului MANOLE DAN CONSTANTIN FULGERAS la tratamentul medical prescris de un medic de specialitate până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. (...) Dacă suspectul sau inculpatul încalcă cu rea-credinţă măsura obligării provizorii la tratament medical, judecătorul (...) dispune (...) internarea medicală provizorie a suspectului sau inculpatului”.
Sursă foto: Fulgy/Instagram, Arhivă ProTV
VEZI ȘI VIDEO: