ß
Magic Mike se întoarce! Și nu oricum, ci la braț cu superba Salma Hayek. Warner Bros a lansat recent trailerul filmului „Magic Mike’s Last Dance”, care îi are ca protagoniști pe actorii Salma Hayek și Channing Tatum.
Aflat în faliment și angajat ca barman în Florida, Mike Lane se întâlnește cu o bogătașă, interpretată de Salma Hayek, care îl atrage la Londra cu o ofertă pe care nu o poate refuza.
"Oamenii sunt amorțiți, deconectați. Noi îi vom trezi cu un val de pasiune pe care nu l-au mai simțit până acum", spune Salma la un moment dat în trailer, pentru a descrie spectacolul de dans care îl are cap de afiș pe Magic Mike.
Trailerul a adunat în doar două zile peste 4,4 milioane de vizualizări, iar scenele pasionale dintre cei doi actori au făcut deliciul internauților.
În filmulețul care are puțin peste 2 minute, Channing îi oferă Salmei un dans senzual la bustul gol, iar apoi cei doi ajung în pat.
“Asta e magie! Abia aștept să-l văd!”, “Nu pot descrie în cuvinte cât de tare mi se pare această colaborare!”, “Salma mă face să cred că o femeie poate avea tot ce-și dorește, oricând își dorește!”, “Salma Hayek este superbă și o actriță atât de bună. Este pasională în tot ceea ce face. Channing Tatum, cu siguranță ești un tip norocos. Voi urmări cu siguranță acest film pe marele ecran”, sunt câteva dintre comentariile postate de internauți.
Fotografii: Profimedia Images/ Getty Images
Gallery