La aproape doi ani de când a fost trimisă în judecată, pe motiv că a încercat să le dea mită unor polițiști, Lidia Buble și-a aflat pedeapsa: a fost condamnată la un an de închisoare cu suspendare și efectuarea a 90 de zile de muncă în folosul comunității. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.
Potrivit deciziei instanţei, Lidia Buble a primit un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, însă magistraţii au dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, stabilind un termen de încercare pe o durată de 2 ani, notează Agerpres.
În această perioadă, Lidia Buble trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere şi obligaţii: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă; să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii în comunitate.
De asemenea, cântăreaţa a fost obligată să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii la Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă sau la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie Socială Sector 1 Bucureşti, pe o perioadă de 90 de zile.
Agerpres mai notează că, potrivit DIICOT, la data de 15 februarie 2021, în intervalul orar 02,32 - 03,11, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza municipiului Bucureşti, doi poliţişti de la Rutieră au pretins şi primit mită suma de 900 lei de la Lidia Buble, pe care au oprit-o în trafic, pentru efectuarea unui control de rutină.
Lidia Buble le-a dat bani celor doi poliţişti pentru a nu fi testată cu aparatul etilotest, dar şi pentru a nu fi sancţionată contravenţional, întrucât nu avea asupra sa declaraţia pe proprie răspundere necesară pentru deplasarea pe timp de noapte pe parcursul instituirii stării de alertă pe fondul pandemiei COVID-19.
În dosar a fost inculpat şi un prieten al cântăreţei pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la dare de mită, el fiind cel care, în noaptea de 15 februarie, i-a spus Lidiei Buble în timpul unei convorbiri telefonice să-i mituiască pe poliţişti, cu sume cuprinse între 300 lei şi 200 euro.
Procurorii DIICOT au prins-o întâmplător pe Lidia Buble în acest dosar. Prietenul care îi oferea sfaturi cântăreţei era vizat de o anchetă, iar telefonul acestuia era interceptat de anchetatori.
Vezi și: Brad Pitt se mută în România
Gallery