ß
Duminică, de la 18:00, la "România, te iubesc!", Paul Angelescu prezintă realitatea porturilor și șantierelor navale lăsate în paragină timp de 30 de ani, deși existau miliarde de euro de la Uniunea Europeană pentru modernizarea lor.
A fost nevoie de un război la graniță pentru a aminti cât de mare este miza strategică și economică a Dunării. Fluviul este în realitate cea mai mare autostradă care traversează România. Autoritățile române și bulgare nu fac lucrări de dragaj și nici investiții hidrotehnice, iar vapoarele așteaptă săptămâni întregi pe traseu să crească apele. După spusele companiei de stat care trebuie să asigure condiții bune de navigație, de vină sunt sturionii. Aflăm de ce duminică, de la ora 18:00, la "România, te iubesc!".
„România are peste 30 de porturi la Dunăre și la Marea Neagră. O adevărată autostradă naturală ne străbate țara pe o distanță de peste 1000 de kilometri și ne leagă de inima Europei. Dunarea este cel mai ieftin, sigur si eficient mijloc de transport din Romania. Suntem singura țară ale cărei porturi la Marea Neagră au acces direct la Dunăre. Suntem perfect poziționați pentru comerț, turism și dezvoltarea industriei. Așa arată lucrurile pe hartie. In realitate, timp de 30 de ani, am lăsat în paragină porturile, șantierele navale și construcțiile hidrotehnice. Intrarea în Uniunea Europeană ne-a adus miliarde de euro să le modernizăm și dezvoltăm. Am inceput d-abia acum. Timp de 30 de ani, ne-am împotmolit la mal în lupte politice, proiecte prost gândite, corupție și indolență”, spune Paul Angelescu.
Canalul Dunăre-Marea Neagră este motivul pentru care porturile Constanța și Midia au o importanță strategică la nivel european. Doar că, după revoluție, Canalul nu a fost finalizat, malurile nu au fost consolidate și au început să se surpe. La Cumpăna, drumurile și curțile oamenilor au luat-o la vale, iar la Midia s-au dat avize pentru o dezvoltare imobiliară chiar în portul industrial unde ar fi trebuit să fie investiții petroliere.
Aflăm toate detaliile săptămâna aceasta în ancheta "Nici Dunărea nu ne mai spală", semnată de Paul Angelescu. Emisiunea "România, te iubesc!" poate fi vizionată, în avans, pe VOYO.
Gallery