După ce a cucerit topurile cu melodia „Bate vântul bate”, Vlăduța Lupău vine cu o nouă piesă, cântată alături de Paul Morar, care a fost apreciată imediat de public. Videoclipul melodiei „Bate tobele” a fost vizionat de peste 100.000 de oameni, în mai puțin de 24 de ore de la lansare.
„O piesa înregistrată de câțiva ani iată că a ajuns în sfârșit la voi! Îl cunosc pe Paul Morar încă de la începuturile noastre pe drumul cântecului. Avem multe cântări împreună si uite că după ani și ani am reușit să ne adunăm forțele într-o colaborare muzicală”, spune Vlăduța Lupău.
În videoclipul piesei „Bate tobele”, care a ajuns deja în trending, Vlăduța Lupău apare într-o rochie verde prăfuit, cu aplicații de pene și volane. Artista își alege cu mare grijă ținutele de scenă, reușind mereu să impresioneze.
La 31 de ani, Vlăduța Lupău se poate mândri cu un repertoriu foarte bogat de piese, care au ajuns la inima publicului și sunt fredonate fie la nunți, fie la botezuri sau la alte petreceri.
Vlăduța a ajuns să fie cunoscută atât pe plan naţional, cât şi pe plan internaţional. De-a lungul carierei sale, tânăra a câştigat numeroase premii dintre care amintim: Premiul I – Festivalul Național „Rapsodia Românească”; Premiul I – Festivalul Național „Maria Lătărețu”; Premiul III – „Strugurele de Aur”; Marele Premiu „Festivalul Național de Cătănie”; Marele Premiu „Maria Tănase” sau Premiul de Popularitate „Mamaia Folclor”.
Gallery