Un cutremur cu o magnitudine estimată inițial de 5,5 grade pe scara Richter a avut loc în România pe 03 noiembrie 2022, în jurul orei 06.50, la 14 kilometri de Râmnicu Sărat.
Potrivit celor de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc în ziua de 03.11.2022, 06:50:27 (ora României) și s-a produs în zona seismică Vrancea, Buzău, magnitudinea ML 5.2, la adâncimea de 140 km.
2022-11-03 06:50:27 cutremur in ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU, ml=5.2, h=140.0km. L-ai simtit? Trimite feedback! https://t.co/QzisSQbnks
— INCDFP (@incdfp) November 3, 2022
Potrivit celor de la Android Earthquake Alerts System, cutremurul din România a avut o magnitudine de 5,5, iar țările în care s-a resimțit sunt Bulgaria, Moldova, România, Serbia și Ucraina.
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului mai anunță și faptul că seismul s-a produs la 69km NE de Ploiesti, 76km E de Brasov, 114km V de Braila, 117km V de Galati, 118km N de Bucuresti, 126km S de Bacau, 148km NE de Pitesti, 183km N de Ruse, 190km E de Sibiu, 206km SV de Iasi. Cutremurul a fost resimțit inclusiv la București!
Cei de la Android Earthquake Alerts System au revenit apoi și au precizat că, în România, cutremurul a avut o magnitudine de 5,1 și a avut loc la 19 kilometri față de Nehoiu.
Gallery