Cei cinci concurenți Mâncare pe care de săptămâna aceasta, Ana, Ioana, Vlad, Irina și Dumi, s-au luptat pentru titlul de „Cea mai bună gazdă a unei petreceri la cină” de luni până vineri, de la ora 20:00, Acasă. Câștigătoarea a fost Ana Otvoș, care a strâns un total de 73 de puncte și a reușit să obțină premiul de 5.000 de lei.
Sportiva de performanță le-a pregătit invitaților săi un meniu format din supă-cremă de linte, somon în pergament cu morcov, praz și un desert numit... mușchi de pădure. Cei patru concurenți au fost încântați de preparatele gustate: „Somonul a fost gătit perfect”, a spus Dumi. „Au mers foarte bine împreună. Mi-a plăcut felul principal”, a remarcat Irina la rândul său.
Pe lângă toate acestea, oaspeții au fost profund impresionați când au aflat de medaliile și premiile aduse de Ana României: „M-a luat un fior. Nu-mi venea să cred că o campioană îmi deschide ușa casei ei și mă primește atât de frumos și elegant. A fost ceva fascinant”, „Practic stau la masă cu o campioană. M-am simțit onorată” au fost câteva dintre cuvintele concurenților.
Mai mult decât atât, surpriza pregătită de Ana a fost o adevărată premieră în cadrul show-ului culinar. Nepoata sa și o sportivă cunoscută în Târgoviște au făcut o demonstrație de lupte pentru concurenții Mâncare pe care. „Spectacolul a fost absolut genial”, „Mi-ar fi plăcut să mă uit la ele în continuu” au fost câteva dintre remarcile oaspeților.
În plus, campioana a făcut o demonstrație pe cei doi bărbați invitați la cină! „Cu siguranță este prima și singura persoană pe care nu mă pot supăra că a dat cu mine de pământ”, a mărturisit Vlad. „Astăzi m-am simțit super bine, dar puțin bătut…”, a spus Dumi la rândul său.
O nouă cursă către titlul de gazdă perfectă și premiul de 5.000 de lei începe luni, de la ora 20:00. Pentru a vedea ce surprize vor pregăti noii concurenți și ce feluri de mâncare delicioase vor găti aceștia, urmăriți Mâncare pe care, de luni până vineri, începând cu ora 20:00, Acasă. Emisiunea poate fi urmărită în avans, pe VOYO.
Gallery