România trece la ora de iarnă în noaptea de 29 spre 30 octombrie 2022. Atunci vom da ceasurile înapoi cu 60 de minute, astfel încât ora 4:00 va fi ora 3:00. Asta înseamnă că vom dormi mai mult, iar duminică va fi cea mai lungă zi din an (25 de ore).
Europa nu a renunțat la ora de iarnă nici în 2022, prin urmare vom da ceasurile înapoi cu o oră în noaptea de sâmbătă spre duminică. 30 octombrie va deveni cea mai lungă zi din an și unii dintre noi ar putea resimți un disconfort din această cauză.
Trecerea la ora de iarnă are loc în ultimul weekend al lunii octombrie și presupune mutarea ceasurilor înapoi cu o oră. Ora 4:00 va fi ora 3:00, iar motivul acestei măsuri este de a profita din plin de potențialul luminii naturale.
În noaptea de 29 spre 30 octombrie vom dormi mai mult, însă asta nu e neapărat un lucrru bun. Organismul ar putea avea nevoie de câteva zile pentru a se adapta noului regim impus de ora de iarnă. Conform medicilor, cei mai afectați de aceste schimbări sunt copiii și vârstnicii.
Specialiștii recomandă evitarea consumului excesiv de cafea, băuturi carbogazoase și ceai negru și verde în decurs de câteva zile de la trecerea la ora de iarnă.
Ora de iarnă este considerată la nivel mondial Ora standard, ora normală, care este opusă orei de vară (Daylight Saving Time - DST). Comisia Europeană a propus, în 2018, renunțarea la schimbările sezoniere de oră pe teritoriul Uniunii, lăsând la latitudinea statelor membre să decidă care va fi ora lor standard.
Sistemul de schimbare a orei de două ori pe an a fost pus la îndoială de milioane de cetățeni din UE, pe motiv că le creează disconfort, proleme de concentrare și irascibilitate.
Decizia finală aparține Consiliului Uniunii Europene, care nu s-a pronunțat pe acest subiect.
În acest moment, există trei ore oficiale pe teritoriul Uniunii Europene:
*GMT (Greenwich Mean Time – referință absolută pentru timpul mondial sau Timpul Universal)
În România a fost întocmit un proiect de lege care vizează renunțarea la ora de vară (în ultimul weekend din luna martie) și menținerea orei de iarnă (ora standard), însă o decizie nu a fost luată până acum.
Foto: Shutterstock
Vezi și VIDEO:
Gallery