La originea oricărui succes răsunător se află viziunea unui om care vede, mai bine decât ceilalți, calea corectă spre măreție. Un astfel de om a fost Eugen Pîslaru, care a transformat dragostea lui pentru vin și pământul strămoșesc într-o afacere de familie care e obligată, prin moștenirea sa impresionantă, să meargă mai departe.
Wine Trips România și somelierul Sergiu Nedelea își continuă periplul în Republica Moldova în căutarea podgoriilor, vinurilor remarcabile și oamenilor care le fac posibile. Popasul de azi este la 70 de kilometri de Chișinău, în zona viticolă Ștefan Vodă, la Sălcuța Winery. Vinăria, care dispune de 450 de hectare de viță de vie, pe care se cultivă 16 soiuri diferite de struguri, este o afacere de familie preluată de urmașii lui Eugen Pîslaru.
Invitata lui Sergiu Nedelea a fost actrița Daniela Burlaca, aflată pentru prima dată pe domeniul de la Sălcuța.
Episodul integral e disponibil pe PROTV PLUS și VOYO.
Înființate în 1995 de Eugen Pîslaru, vinăria și crama Sălcuța sunt gestionate azi de urmașii fondatorului lor. Dina Pîslaru, co-proprietar al vinăriei, este nepoata celui care a pus bazele fabricii de vin ce produce peste 7 milioane de sticle de vin în fiecare an.
Linia de producție a vinurilor de Sălcuța, una dintre cele mai moderne din Republica Moldova, seamănă cu laboratorul unei farmacii. Aici au loc toate etapele fabricării vinului, de la zdrobire și presare, la macerare, fermentare și îmbuteliere. „La noi în cramă, peste tot suntem asigurați cu o temperatură controlată, pentru că știm că strugurele trebuie să fie la temperatura corectă când trece prin tot procesul, ca să nu se oxideze”, spune Dina Pîslaru invitaților ei.
Actrița Daniela Burlaca a fost impresionată de cum arată „bucătăria” unei vinării moderne, dar și de implicarea întregii familii în continuarea poveștii începute acum 27 de ani. „Sunteți un strugure genealogic”, a exclamat acrița.
Trei game principale de vin cu eticheta Sălcuța au fost lansate pe piață, fiecare cu publicul său dedicat. Dintre ele se remarcă vinurile din gama Epizod, ale căror etichete poartă nu doar amprenta enologilor cramei, ci și numele celor care au contribuit la scrierea acestei povești reușite, care în fiecare an adaugă un nou capitol demn de împărtășit lumii întregi.
Astfel, degustătorii vor regăsi pe sticle nume precum Eugen (Eugen Pîslaru, bunicul, creatorul vinăriei), Sergiu (Sergiu Pîslaru, tatăl Dinei) sau Victor, Roberto, Gianfranco (enologii cramei).
„Pentru noi, vinul nu este doar despre om. Este despre viața omului, este despre trăirile sale, despre momentele sale, mai bune sau mai puțin bune, mai triste, mai fericite”, spune Dina Pîslaru.
Sergiu Nedelea și Daniela Burlaca s-au delectat cu Epizod Tris de Sălcuța, un cupaj echilibrat de Chardonnay, Riesling și Traminer. A urmat Epizod Viorica, un vin realizat exclusiv din soiul autohton Viorica. Dina Pîslaru le-a spus invitaților săi că soiul a rezultat din combinarea unor soiuri de struguri roșii, care imprimă produsului final arome de busuioc și alte ierburi aromate.
Chardonnay Sălcuța, un vin în ediție limitată (2.210 de sticle), a fost realizat din struguri culeși în anul 2019. Vreme de șase luni a fost păstrat în butoaie de stejar franțuzesc, după care a fost învechit în sticlă. Desfăcut în 2022, vinul a ajuns la maturitate deplină.
Feteasca Neagră Sălcuța, alt vin realizat în ediție limitată (5.000 de sticle), este produs din struguri culeși în anul 2018. El poartă numele tatălui Dinei, Sergiu Pîslaru.
Vestea bună pentru admiratori casei Sălcuța este că, în iarna acestui an, aceasta va lansa două vinuri spumante, primele cu eticheta Sălcuța.
Cei care vor să fie și mai aproape de familia Sălcuța pot deveni membri ai clubului Sălcuța. Înscrierea în grupul select al iubitorilor de vinuri create de familia Pîslaru vine cu o serie de beneficii exclusive (reducere la achizția de vinuri, livrare gratuită, acces la evenimente exclusive etc.) și un număr de sticle de vin în fiecare an.
Vezi VIDEO mai jos!
Gallery