ß
Din 17 octombrie 2022, românii au la dispoziție o aplicație de mobil pentru constatarea amiabilă a accidentelor rutiere ușoare. „Amiabila”, care se descarcă pe telefonul mobil, este conectată la toți asigurătorii RCA din România. Cum funcționează constatarea amiabilă online.
Aplicația Amiabila poate fi folosită de toți posesorii de autovehicule din România, în cazul unor accidente rutiere fără victime, în care au fost implicate maximum două vehicule.
Disonibilă pe dispozitivele cu Android și iOS, aplicația este conectată la toți asigurătorii RCA. Pentru a o putea folosi, utilizatorii trebuie să o descarce pe telefon și să-și creeze un cont. Iată cum funcționează constatarea amiabilă online!
Pasul 1: Descarci aplicația pe telefon
Pasul 2: Creezi un cont de utilizator, folosind un număr de telefon sau o adresă de e-mail și o parolă puternică. Datele tale sunt păstrate în siguranță pe întreaga durată de viață a contului
Pasul 3: Scanează documentele personale solicitate de aplicație (carte de identitate, permis de conducere, talon) și adaugă-le în contul de utilizator! Introdu apoi datele tuturor autovehiculelor pe care le deții, chiar dacă nu sunt folosite zilnic
Pasul 4: În caz de accident ușor, accesează Constatări din mediul aplicație și adaugă o constatare. Dacă persoana cu care ai un incident rutier nu e de acord cu folosirea aplicației, puteți folosi varianta clasică de constatare amiabilă sau deplasarea la o secție de poliție. În oricare dintre situații, asigură-te că celălalt conducător auto deține o poliță RCA valabilă și actele de indentitate asupra sa
Pasul 5: În caz de consens, descrie momentul în care s-a petrecut accidentul (aplicația poate localiza exact locul în care a avut loc incidentul auto) și selectează daunele provocate
Pasul 6: Selectează circumstanța/împrejurările în care a avut loc accidentul (vehicul aflat în mișcare, vehicul oprit, la ieșirea din parcare etc.)
Pasul 7: Adaugă fotografii de ansamblu de la locul accidentului, cu avariile suferite de autovehiculul tău (vehicul A) și avariile autovehicului B
Atenție! Dacă posesorul autovehiculului B nu deține aplicația Amiabila, dar e de acord cu utilizarea acesteia, datele sale pot fi încărcate de pe telefonul tău, cu acordul său (trebuie bifat în aplicație). Dacă posesorul vehiculului B are cont în Amiabila, încărcarea datelor sale în aplicație se face prin scanarea codului de bare generat, de pe telefonul tău
Pasul 8: Realizează schița accidentului, alegând împrejurările/circumstanțele în care acesta s-a produs. Atenție! Schița va fi întocmită de tine, pe telefonul tău, cu acordul și sub supravegherea posesorului de vehicul B
Pasul 9: Semnarea documentelor și datelor înscrise în aplicație (ambii șoferi) și transmiterea lor către asigurătorii RCA. Atenție! Posesorul autovehicului B trebuie să valideze constatarea amiabilă online cu ajutorul unui cod primit pe e-mail sau telefon, în cazul în care nu are un cont de utilizator pe Amiabila.
Pentru detalii, urmărește acest tutorial video!
Vezi și VIDEO:
Gallery