Lu-K Beats, producătorul muzical al trupei Șatra Benz, a postat un mesaj dur pentru oamenii din industrie, la nici o zi de la moartea lui NOSFE!
Lu-K Beats, pe numele său real Luca George, este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați producători muzicali din România. Acesta a fost alături de trupa Șatra Benz încă de la începuturi și le-a masterizat melodiile care au făcut furori în rândul noii generații. Vestea conform căreia NOSFE a murit a fost un șoc pentru inginerul de sunet, care a postat mai multe mesaje pline de durere pe rețelele de socializare. Mai mult decât atât, în cursul zilei de ieri, a distribuit pe InstaStory un text extrem de dur pentru industria trap.
„În ultima vreme eu și mulți apropiați mie am simțit că nu mai putem și că suntem aproape de capătul puterilor. Toată agresarea asta trebuie să înceteze, energiile astea negative ne mănâncă pe interior pe toți chiar dacă recunoaștem sau nu. Aveți grijă de voi, puneți-vă sănătatea mentală și fizică pe primul loc și lăsați ********. Chiar dacă toți râdeți de @aztegramu „că împrăștie” energie pozitivă și că asta vrea să dea și să ia de la oameni, uite că într-un final doar asta contează”, a fost mesajul transmis de producător.
Acesta a făcut referire directă la toate problemele care există în industria muzicală din România, mai ales în ceea ce privește trap-ul, acolo unde mereu există conflicte între cântăreți.
Sursă foto: Lu-K Beats/Instagram, NOSFE/Instagram, sotiedeartist/Instagram
VEZI ȘI VIDEO:
Gallery