ß
Doru Ana s-a stins din viață la 68 de ani, șocându-i pe colegii săi de breaslă. În 2011, actorul a acceptat să joace în serialul „Pariu cu viața”, care a fost o rampă de lansare pentru mulți tineri influenți ai zilelor noastre. Iată ce spunea atunci despre debutanți precum Dorian Popa și Cristina Ciobănașu.
În 2011, Doru Ana a apărut pentru prima dată pe micile ecrane alături de Carmen Tănase. Deși se cunoșteau de o viață, cei doi nu mai filmaseră împreună. Noul proiect de televiziune Pariu cu viața avea să-i aducă pe amândoi în mijlocul unei noi generații de tineri actori, care la vremea respectivă promiteau să devină staruri.
Doru Ana s-a declarat entuziasmant de faptul că urma să joace alături de „20 de copii foarte talentați”.
„Acești copii sunt o mare bucurie, m-au surprins cu atitudinea lor, cu talentul lor, cu modul în care au fost educați de părinți. Este o mare bucurie să văd o generație de copii extrem de bine crescuți, frumoși, dăruiți de har și să fiu, alături de ei, pe platourile de filmare”, spunea actorul, interpretul personajului Alexandru Anghel.
Printre „copiii talentați” care au și reușit în televiziune se numără Elvira Deatcu, Cristina Ciobănașu, Adela Popescu, Mihai Cernea, Andrada Popa (actriță și cântăreață), Vlad Gherman, Alina Eremia (cântăreață) și influencerul Dorian Popa.
Deși a cochetat cu actoria din fragedă pruncie, actorul Doru Ana și-a dorit să ajungă șofer de tir. A mărturisit asta într-un interviu acordat revistei Taifasuri.
„Cel mai tare mi-am dorit să fiu şofer de TIR, visul vieţii mele a fost să merg cu TIR-ul, nenică, prin toată lumea, să mă plimb, să nu am un loc unde să stau, să fiu hoinar. În egală măsură, actoria mi-a plăcut foarte tare, mi-am dorit de la 4 ani să urc pe scenă, aşa că aş alege şi acum tot actoria”, spunea atunci actorul.
Doru Ana a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică (IATC) în 1980, la clasa prof. univ. Olga Tudorache și Florin Zamfirescu. Ca actor de teatru a interpretat peste 50 de roluri, de la Bufonul Tocilă, din comedia Cum vă place (W. Shakespeare) până la Stalin, din drama Stalin și Bufonul (G. Aleende).
În televiziune și cinema a apărut în peste 60 de filme și seriale, printre care Vânătoarea de vulpi (1980), Primăvara bobocilor (1985), Transfer de personalitate (1996), Occident (2000), Moartea domnului Lăzărescu (2005) și Nunta mută (2008).
Fotografii: PRO TV/Casa de producție TVR
Vezi și VIDEO:
Gallery