ß
Noaptea trecută a avut loc un incendiu puternic în „blocul vedetelor”, din Cartierul Francez, o zonă exclusivistă a Capitalei. Vedete precum Loredana Chivu, Florin Salam și Marius Nicolae ar fi fost în pericol, având locuințele în apropierea penthouse-ului care a fost distrus de flăcări.
Cartierul Francez reprezintă o zonă exclusivistă din Capitală, unde vedetele și-au achiziționat imobiliare de sute de mii de euro. Noaptea trecută, chiar în acest complex de lux a avut loc un incendiu care a luat prin surprindere vedetele care locuiesc în împrejurimi. Acoperișul unui penthouse de 80 mp a fost curprins de flăcări, iar la fața locului s-au deplasat 20 de autospeciale de stingere, 4 autoscări, 1 autospecială de descarcerare și 1 ambulanță. După primele informații, imobilul nu era locuit, motiv datorită căruia nu au existat victime.
Totuși, mai multe vedete locuiesc în apropierea penthouse-ului cuprins de flăcări. Florin Salam, de exemplu, are casa fix lângă blocul incendiat, iar seara trecută a fost surprins de paparazzi CANCAN la fereastră, privind cu îngrijorare cele întâmplate.
Mai mult decât atât, și Loredana Groza ar fi trecut prin clipe de panică, după ce apartamentul de tip penthouse a luat foc. Aceasta ar fi avut mașina parcată în fața complexului, iar imediat după declanșarea incendiului, blondina a mutat bolidul de lux în stradă. Aceasta a mai trecut și în 2020 printr-o experiență similară, atunci când Mercedes-ul GLE Coupe pe care îl deținea i-a fost incendiat.
„Am intervenit pentru stingerea unui incendiu care se manifestă la acoperișul unui apartament de tip penthouse. Suprafața estimată în acest moment este de aproximativ 80 de metri pătrați.
Acționează 20 de autospeciale de stingere și 4 autoscări. Până în acest moment, nu sunt informații cu privire la existența unor persoane prinse în interior sau a unor victime. În funcție de situația operativă, comandantul intervenției poate lua decizia de suplimentare a resurselor angrenate.
Important este că în acest moment deja se acționează pentru stingerea incendiului și totodată s-a pătruns în interior pentru a verifica spațiile interioare și a evacua ceilalți locatari din bloc.
Clădirea are regimul de înălțime S+4E+ etajul 5 de tip duplex (2 nivele). La duplex existau 8 apartamente, care au fost afectate de incendiu”, a declarat Daniel Vasile, purtător de cuvânt ISU BIF.
Primarul sectorului 1, Clotilde Armând, a anunțat că va cere o anchetă privind încălcarea legii urbanismului: „Mâine o să facem toate anchetele, pentru a vedea cum s-a putut construi în aceste condiţii”. La locul incidentului, s-a remarcat faptul că străzile sunt foarte înguste, iar mașinile parcate au îngreunat operațiunile pompierilor, potrivit știrileprotv.ro.
Pompierii s-au luptat cu flăcările mai bine de două ore, până au reușit să izoleze focarul. În total, focul a distrus tot ce a întâlni în cale pe aproximativ 1.100 de metri pătrați.
Daniel Vasile - purtătorul de cuvânt al ISU București-Ilfov: „În acest moment nu sunt persoane rănite, nici din rândul forţelor de ordine, nici al locatarilor. Sunt cinci etaje, plus acel nivel superior. Există foarte mult jar, iar procesul de stingere va continua, dar va asigur că nu sunt probleme.”
În acest moment încă nu se știu cauzele izbucnirii incendiului.
VEZI ÎN GALERIA FOTO A ARTICOLULUI IMAGINI DE LA LOCUL INCENDIULUI
Sursă foto: Florin Salam/Facebook, Loredana Chivu/Facebook, Știrile ProTV
VEZI ȘI VIDEO: De ce să nu te căsătorești anul ăsta
Gallery