Doliu în lumea teatrului românesc! Actorul Doru Ana s-a stins din viață la 68 de ani, pe data de 11 octombrie. Se numără printre cei mai cunoscuți și iubiți actori ai scenei românești, însă puțini sunt cei care știu tragediile ce i-au marcat existența.
Profesorul din cadrul Universității de Artă Teatrală și Cinematografică a murit la 68 de ani și a lăsat în urma sa multă suferință și regrete. Glorioasa lui cariera a cuprins roluri memorabile atât în filme, cât și pe pe scenele teatrelor Bulandra, Comedie, Naţional sau Ion Creangă. Deși a fost unul dintre cei mai îndrăgiți actori, puțini știu care este adevărata lui poveste.
Actorul a avut o fată, pe nume Măriuca, care la vârsta de doar 7 ani s-a stins din viață, în urma unui tragic accident de mașină. În anii care au urmat, Doru Ana a fost pur și simplu devastat și a încercat să păstreze o oarecare legătură cu fiica sa, despre care a notat, la vremea respectivă, că „nu și-a trăit decât o bucățică de viață”.
„Am trait o tragedie in viata asta – mi-a murit un copil, o fetita. La 7 ani jumate, a calcat-o masina pe Podul Grant pe 1 ianuarie. Cred ca iti dai seama ce au insemnat primii ani de dupa moartea ei. Toata lumea 'la multi ani – la multi ani', noi faceam parastase ca ni s-a prapadit copilul. Asta s-a intamplat in '95. Nu mă feresc să vorbesc de ea. Încerc să păstrez o legătură cu acest copil care nu și-a trăit decât o bucățică de viață”, a spus Doru Ana, potrivit click.ro.
Sursă foto: Facebook/Doru Ana
VEZI ȘI: Share în bucate cu Miss Wellington
Gallery