Două tinere din județul Neamț, una minoră, în vârstă de 16 ani, și alta majoră, în vârstă de 19 ani, au ajuns la poliție și au acum dosar penal, după ce au făcut o provocare pe care au primit-o pe TikTok.
Potrivit oamenilor legii, fetele au intrat într-un magazin și au furat mai multe produse în valoare totală de 2.100 de lei, evenimentul având loc în primele zile ale lunii octombrie.
„Se reclamă că două persoane au sustras mai multe bunuri, fiind declanşată o anchetă. În urma activităţilor de cercetare desfăşurate de poliţişti a reieşit că o minoră de 16 ani şi o tânără de 19 ani, din localităţile Budeşti şi Dumbrava Roşie, ar fi sustras din magazin mai multe produse cosmetice. Nu daţi curs solicitărilor şi provocărilor pe care le primiţi în cadrul unor jocuri sau aplicaţii on-line, care fac referire la viaţa reală şi te îndeamnă să săvârşeşti fapte ce îţi pot pune în pericol viaţa, siguranţa sau îi pot afecta pe cei din jur. Pentru provocările din online, ce privesc fapte ce contravin legii, răspunderea e în viaţa reală, în offline”, au afirmat oamenii legii din județul Neamț.
Autoritățile au dezvăluit că prejudiciul a fost recuperat în totalitate și că fetele au declarat la audieri că au furat din magazine după ce au primit această provocare pe TikTok. Din păcate pentru ele, acum au dosar penal!
Vezi și: De ce să nu te căsătorești anul ăsta