ß
Jennifer Lopez și Ben Afflek au avut o nuntă ca în povești, iar ipostazele romantice în care au fost surprinși au demonstrat tuturor că se înțeleg de minune și că sunt la fel de îndrăgostiți ca în prima zi. Unele surse din aturajul celor doi susțin contrariul, cel nefericit fiind chiar actorul. Iată ce se întâmplă, de fapt, în relația lor.
Conform site-ului american „Radar Online”, diva de la Hollywood și celebrul actor au întâmpinat dificultăți după ce s-a consumat toată magia nunții de basm pe care au avut-o.
Din căsnicia cu Jennifer Garner, Ben Affleck a rămas cu trei copii și anume Violet, de 16 ani, Seraphina, 13 ani, și Samuel, de 10 ani. Pe de cealaltă parte, Jennifer Lopez are gemenii Emme și Max, de 14 ani, din căsnicia cu Marc Anthony. Problemele pleacă din sânul familiei lor, susține sursa citată, dat fiind faptul că cei doi au fost nevoiți să se întoarcă la rutina vieții de părinte.
„Realitatea s-a instalat. În timp ce Emme şi Seraphina se înţeleg foarte bine, a face pe toată lumea fericită în acelaşi timp s-a dovedit a fi aproape imposibil”, spune persoana din anturajul lor.
Atât din interviurile acordate, cât și din secvențe propriul său film, „Halftime”, s-a înțeles faptul că Jennifer Lopez este o perfecționistă și că nu se poate desprinde de muncă, motiv pentru care pentru Ben Affleck conviețuirea ar putea fi cel puțin dificilă.
„L-a păcălit o vreme, dar Ben îşi dă seama că Jennifer este la fel de orientată spre carieră cum a fost întotdeauna”, a mai declarat sursa citată.
Sursă foto: Getty
VEZI ȘI: De ce să nu te căsătorești anul ăsta
Gallery