ß
  • PRO TV
  • „Acesta nu este războiul nostru”. Ce decizie a luat o familie de ruși după anunțul lui Putin privind mobilizarea

„Acesta nu este războiul nostru”. Ce decizie a luat o familie de ruși după anunțul lui Putin privind mobilizarea

„Acesta nu este războiul nostru”. Ce decizie a luat o familie de ruși după anunțul lui Putin privind mobilizarea

Discursul lui Vladimir Putin, privind mobilizarea rezerviștilor, a creat panică în rândul multor cetățeni ruși. În timp ce zeci de mii de oameni trec zilnic frontiera cu statele vecine, cetățenii care se aflau în vacanță decid să nu se mai întoarcă. Decizia președintelui rus i-a făcut pe mulți să-și schimbe opiniile privind așa-zisa „operațiune militară”.   

„Acesta nu este războiul nostru”, spune o familie de ruși, aflată în Muntenegru. Erau în vacanță când au citit pe internet de decretul președintelui Vladimir Putin privind mobilizarea rezerviștilor. Au decis să nu se mai întoarcă, de teamă că ar putea fi trimiși pe front. 

Alexandru și soția lui Svetlana au venit în Muntenegru pentru o vacanță de două săptămâni. Viața le-a fost dată peste cap de anunțul președintelui rus privind mobilizarea parțială a rezerviștilor pentru războiul din Ucraina.  

„Ne atacăm vecinii, fraților, încercăm să ocupăm teritorii care nu sunt ale noastre. Cu siguranță nu voi lupta pentru asta, darămite să mor pentru asta", a spus Alexandru într-un interviu pentru Reuters

Svetlana a spus că se va întoarce la Moscova doar pentru a-și lua copilul și pentru a vinde toate proprietățile pe care ea și soțul ei le dețin acolo. Familia a decis să înceapă o viață nouă în Muntenegru și menționează că își vor căuta de lucru.

„Mă tem că nu vom mai avea prieteni în Rusia", a mai spus Alexandru. În ultimele zile, mii de ruși au luat cu asalt vămile cu țările vecine. Cei mai mulți sunt bărbați și aleg să plece în fostele republici sovietice precum Georgia, Kazahstan sau Tadjikistan. Biletele de avion, dar și prețul chiriilor a explodat pentru țări precum Muntenegru, Turcia sau Israel.

 Sursă foto: captură video Reuters, Getty Images

Vezi și: Celentano ține un discurs : “De ce iubim femeile”







 

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni