ß
În octombrie 1981, când Regina Elisabeta a II-a se afla într-un turneu în Noua Zeelandă, un tânăr cu un istoric bogat din punct de vedere al infracțiunilor a tras spre suverană. Din fericire, tentativa de asasinare a eșuat, însă bărbatul nu a renunțat atât de ușor. Ce s-a întâmplat, de fapt, când actualul monarh a vizitat Noua Zeelandă
Incidentul cu Regina Elisabeta a II-a a fost mascat de poliția neozeelandeză, oamenii legii declarând, în fața jurnaliștilor, că zgomotul a fost cauzat, de fapt, de un panou care s-a desprins și a căzut pe asfalt.
„Nu veți găsi niciodată un dosar adevărat privind tentativa de asasinat”, a spus Tom Lewis, fost polițist în Dunedin, care a lucrat la respectivul caz, în 1981.
Premierul de la vremea respectivă, Robert Moldoon, se temea de faptul că Familia Regală va refuza să mai viziteze Noua Zeelandă după incident, însă nu a fost deloc așa.
Tânărul care a tras asupra suveranei, pe numele său Christopher John Lewis, a fost intervievat de nu mai puțin de opt ori. Acesta a recunoscut că idolul lui este criminalul în serie Charles Manson și că face parte dintr-o grupare extremistă din Marea Britanie.
Descris de autorități ca fiind „puțin nebun, cu o copilărie grea”, Christopher a ajuns într-un spital pentru persoane cu boli psihice, asta după ce a încercat să îl ucidă pe actualul monarh britanic, care se afla în vizită în Noua Zeelandă alături de Prințesa Diana și fiul lor, William.
Christopher John Lewis s-a sinucis la vârsta de 33 de ani într-o închisoare din Auckland, în timp ce aștepta să fie judecat pentru răpirea unei femei și a copilului său.
Sursă foto: Getty
VEZI ȘI: Secretul Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii
Gallery