ß
După „Miami Bici” și „Tabăra”, filme care au cunoscut un succes uriaș în cinemtaografele din România, toți ochii sunt acum pe „Teambuilding”. Filmul regizat de Matei Dima, Cosmin Nedelcu și Alex Coteț poate fi semnalul că filmul românesc comercial se achită serios de sarcina sa principală: aceea de a distra publicul.
Teambuilding este o comedie spumoasă despre viața în corporație și despre provocările construirii unei cariere în epoca modernă. Filmul satirizează fin munca într-o corporație, unde angajații pot fi oricând înlocuiți sau concediați dacă asta aduce o reducere a cheltuielilor de personal.
Matei Dima (BRomania) este actor și regizor al acestui film românesc, care va fi lansat în cinematografe la 30 septembrie 2022. Înainte de premieră, vloggerul actor ne-a dezvăluit care sunt atuurile peliculei, ce așteptări are de la publicul român și cât de greu a fost să filmeze scene intime.
„Ar însemna că avem o industrie în care să profesăm și să tindem spre performanță. Deși ne-am luat o frână mare cu pandemia, sperăm ca acest film să repornească motorașul și să aducă românii la film românesc.”
„Este un scenariu foarte funny, scris de Alex Coteț, care a semnat și scenariul la Miami Bici. Și este jucat de peste 30 de actori cu pregătire în comedie sau actorie. Ăsta este un plus pe care nu l-am mai avut în filme de peste 15 ani.”
Filmul are și câteva scene „hot”, care te au pe tine în centrul atenției: videoclipul Brasiliera, plus un moment intim cu actrița Anca Dinicu. Cât de greu/ușor a fost să filmezi acolo și să fii... natural?
„Este foarte ușor, deoarece suntem toți profesioniști. Nu lăsăm loc de glumițe pentru că pot escalada ușor în gesturi sau glume care nu sunt bine-venite pe un platou profesionist de filmare. Pe platourile unde lucrez, vreau ca oamenii să se respecte între ei și să nu se simtă nimeni inconfortabil.”
Ce a zis iubita ta, Anca, despre scenele acelea intime? N-a fost ceva de genul: „Hai, măi Matei, chiar era nevoie?”
„Este speechul pe care eu îl țin la prima întâlnire, ca să știe persoana cu care încerc o relație în ce se bagă. Am o prietenă matură, care înțelege că e vorba de munca și pasiunea mea de când eram mic, aceea de a face filme. E mai greu să apăr asta atunci când scriu eu la un scenariu. Dar și așa, o fac mereu de dragul artei.”
Din distribuția filmului fac parte actori profesioniști precum Anca Dinicu, Șerban Pavlu, Adrian Nicolae (actor de teatru și comediant), Sorina Ștefănescu (o vedeți cu precădere la Teatrul Nottara), Roxana Condurache (premiată pentru Denunțătorul), Anca Munteanu, Vlad Ianuș, Cosmin Nedelcu (actor de film și comediant).
„Aici ne-a ajutat Cosmin, deoarece au o relație de prietenie. Am avut emoții la scenele cu el, dar au ajutat pentru că este șeful meu, în realitate și în film. Cosmin Nedelcu, Șerban Pavlu și Alex Coteț au declarat că ne-a ieșit genul de film la care ne uitam când eram mai mici și ne-am fi dorit să existe și la noi”.
„Aproape pe toți și nu exagerez. Este un film în care fiecare personaj are un parcurs clar. O să îmi permit însă să le atribui mănușa personajelor din Craiova, conduse de Adrian Nicolae. Ei sunt cei de la audit intern și, când vin în teambuulding, efectiv ridică iadul pe pământ.”
„Să își cumpere mai multe bilete (râde). Așteptarea mea este să prindă curaj și să ne susțină în continuare. Cred într-un viitor al filmului comercial românesc, în care să ne permitem să facem filme din ce în ce mai scumpe, pentru ca apoi să începem să scoatem și capul afară. Pentru asta, avem nevoie de oameni să vină.”
Vezi trailerul AICI!
Synopsis Teambuilding
Emil (Matei Dima) lucrează prea mult. Asta îi reproșează superiorii săi din corporația PLM Global. Astfel, pentru a-i mai tempera energia, domnul Oprea (Șerban Pavlu) îl promovează „pe orizontală” și îl face team-leader în departamentul de call center - ingrații corporației, unde liderul neoficial este morocănosul Horia (Cosmin Nedelcu - Micutzu).
Emil nici nu apucă bine să se integreze, că domnul Oprea vine cu o nouă propunere: să restructureze tot departamentul de call center și să-i înlocuiască cu inteligența artificială. Emil îi propune un pariu: dacă îi aduce Cupa Veseliei, cupa din teambuildingul anual care nu a fost niciodată câștigată de bucureșteni, veșnic victorioși fiind ardelenii, Oprea va păstra departamentul.
Vezi și VIDEO:
Gallery