Prințul William și Prințul Harry au arătat, din nou, că există o tensiune între ei. La înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a, în timp ce mergeau în spatele sicriului, cei doi frați au fost mult prea distanți și au evitat orice interacțiune, comportament pe care nu l-au schimbat nici când li s-au alăturat soțiile. Ce notează presa britanică despre gestul pe care l-au făcut
De la Westminster Hall și până la Westminster Abbey, unde au avut loc funeraliile de stat ale reginei Elisabeta a II-a, William și Harry au mers în spatele tatălui lor, Regele Charles al III-lea, a unchilor Edward și Andrew și a prințesei Anne.
Jurnaliștii britanici au surprins, însă, un lucru ieșit din comun. De-a lungul traseului, William și Harry au mers unul lângă celălalt, nefiind separați cum s-a întâmplat la înmormântarea prințului Philip, dar au privit doar în față, evitând orice fel de interacțiune. The Guardian a notat faptul că gesturile celor doi reprezintă un semn clar că nu și-au depășit divergențele și că în relația lor există în continuare o tensiune.
Același lucru s-a întâmplat și în momentul sosirii la capela Sf. George. Între cei doi nu a existat nicio atingere și niciun gest de afecțiune, evitând să se uite măcar unul la celălalt.
Până la decesul reginei Elisabeta a II-a, cele două cupluri, William - Kate, Harry - Meghan, nu au mai fost văzute împreună de mai bine de doi ani. Excepție a făcut ceremonia religioasă organizată la împlinirea celor 70 de ani de domnie a suveranei, în luna iunie anul trecut. Nici atunci cei doi frați nu au fost surprinși interacționând sau măcar uitându-se unul la celălalt.
Sursă foto: Getty
Gallery