Un nutriționist australian a dezvăluit rețeta preferată de omletă a Reginei Elisabeta a II-a, precum și cele două ingrediente "neobișnuite" pe care bucătarul regal le adaugă pentru a da savoare - nucșoară și coajă de lămâie.
Lee Holmes, bucătar holistic se află în prezent în Marea Britanie, unde petrece timp cu cei îndurerați după moartea reginei Elisabera a II-a, ce a avut loc la 8 septembrie, la vârsta de 96 de ani.
Cu ocazia acestui neveniment nefericit, ea a împărtășit o copie a rețetei preferate de ouă a reginei, care i-a înmânată de un prieten apropiat și fost bucătar regal.
"Cu câțiva ani în urmă, una dintre prietenele mele minunate a avut norocul de a fi bucătarul reginei și mi-a împărtășit o rețetă pentru omleta ei preferată", a scris ea pe site-ul său.
Potrivit rețetei, ingredientele pentru două porții sunt: 3 ouă organice, 1 lingură de lapte, sare de mare, după gust, 1 lingură de unt sau ulei de măsline extravirgin, 1 linguriță de coajă de lămâie rasă fin, un vârf de cuțit de nucșoară măcinată, piper negru proaspăt, după gust, arpagic tăiat mărunt pentru a decor (opțional).
Pașii de preparare a rețetei sunt simpli:
Se bat ouăle și laptele într-un castron până se combină bine. Adăugați sare după gust.
Se încălzește untul sau uleiul de măsline într-o tigaie mică la foc mic-mediu. Adăugați ouăle și amestecați încet în jurul tigăii cu o spatulă pentru a nu se lipi de fund.
Chiar înainte ca acestea să înceapă să se închege, adăugați coaja de lămâie, nucșoara și un puțină sare, dacă doriți, și amestecați.
Se servesc imediat, garnisite cu piper și arpagic la alegere.
"Reginei îi plăcea uneori să își înceapă ziua cu un mic dejun plin de proteine, iar aceste rețetă de omletă a fost adaptată la modul în care îi plăcea în mod deosebit".
Sursă foto: Shutterstock, Getty
Vezi și: