ß
Marius Manole se numără și el printre vedetele care s-au confruntat cu sume colosale la factura de energie electrică. Actorul și-a exprimat public nemulțumirea printr-o postare pe rețelele de socializare.
Problema sumelor colosale la facturile de energie electrică este una tot mai prezentă în viețile oamenilor în ultima perioada. După ce vedete precum Ruby și Carmen Tănase s-au plâns de acest lucru, a venit timpul actorului Marius Manole, care și-a arătat nemulțumirea public, pe Facebook.
În postarea de pe rețeaua de socializare, actorul a publicat o fotografie cu factura de la energie electrică în care apărea suma șocantă de 7.518.13 lei.
"Mi-a venit factura de la Enel România .Eu cred că plătesc pentru Casa Poporului. 7000 kw .. Mai să fie! Și nu e glumă", a spus acesta.
Conform fotografiei, sinteza facturii este următoarea: componentele reglementate sunt în valoare de 3.542,97 lei, cele negociate de 3.555,34 lei, iar cele serviciile cu valoare adăugată valorează 420,00 lei.
Revoltați de factura colosală au fost și fanii lui Marius Manole, care și-au exprimat părerea în secțiunea de comentarii:
"Ce regularizare e asta? Dacă nu e fake, e absolut revoltător!", "Plătești regularizare pe 20 DE LUNI…după ce ai achitat integral factura lunar? Dacă nu e o greșeală … e … o greșeală!", "Doamne, e pe un an și 8 luni factura! Pai ăștia nu te-au facturat niciodată în ultimii doi ani?".
Sursă foto: Facebook
Vezi și:
Gallery