ß
Pavel Bartoș s-a întors recent din vacanța petrecută în Statele Unite ale Americii, alături de familia sa. Prezentatorul de la Vocea României a împărtășit cu urmăritorii săi de pe Instagram câteva imagini în care apare alături de cele trei fiice.
Într-o postare de acum două zile, actorul a povestit ce locuri a vizitat:
„Am aterizat acum vreo 12 ore dintr-o minunată vacanță în Statele Unite ale Americii, pe care mi-am și le-am promis-o alor mele fete de mai mult de trei ani. A fost minunat , am fost pe coasta de vest (San Francisco, L.A, Disneyland și Las Vegas) am stat și in Chicago unde m-am reîntâlnit cu prieteni atât de dragi mie și familiei mele”.
Pavel Bartoș este căsătorit din 2003 cu Anca, femeia care i-a dăruit trei fiice, pe Eva, în vârstă de 18 ani, pe Rita de 14 ani şi pe Sofia, de 8 ani.
Într-un interviu recent, pentru revista Viva, Pavel Bartoș a povestit că soția lui s-a apucat să studieze medicina, fiind în anul IV.
„Era un vis al ei, de mai mult timp îmi tot povestea. Datorită ei avem familia asta frumoasă, ea a fost liantul principal în toate acestea, iar la un moment dat, știi cum e, vrei să realizezi și visurile pe care le-ai avut. Dacă nu acum, atunci când? De ce nu? A avut ambiția asta. Eu nu știam că este atât de învățat la Medicină. Doamne… este enorm. Acum a trecut cu brio în anul patru”.
Sursă foto: Instagram/ pavelbartos
Gallery