ß
Din 17 august, pe VOYO s-a lansat cea mai captivantă producție! Este vorba despre serialul „La Oraș”, care îl are protagonist pe Doru, un băiat simplu venit din provincie pentru a-și face un rost în viață. În săptămâna 22 august - 29 august, aventurile acestuia vor putea fi urmărite gratuit pe YouTube!
Scenariul va surprinde într-o manieră comică, dar extrem de realistă, ce se întâmplă cu personajul principal, Doru, ajuns la oraș pentru a-și schimba viața, lăsându-l în urmă pe Auraș, bunul lui prieten, dar și cu ce alte personaje va ajunge să interacționeze în aventurile lui. Producția s-a lansat pe data de 17 august 2022 pe VOYO, iar acum va fi disponibilă gratuit și pe YouTube, începând cu data de 22 august!
Gabriel Radu, Bogdan Marinescu, Eva Todică și Ioana Bogdana sunt cei care au scris scenariul, în timp ce Eva, Ioana și Horia Călugăreanu l-au produs. Gabriel Radu este cel care-și trece numele și în dreptul regiei, iar Bogdan Marinescu a fost responsabil de imaginea serialului.
”Proiectul „La Oraș”, pe lângă faptul că e cel mai mare proiect al nostru de până acum, e și un proiect la care lucrăm încă din facultate și care a crescut odată cu generația noastră. Mă bucur că VOYO a pariat pe acest proiect și sper să se dovedească un pariu câștigător atât pentru oamenii tineri care prin intermediul acestui proiect au șansa ca încă de la debut să joace alături de actori consacrați, cât și pentru cei care ne-au oferit încredere și libertate creativă”, declară Bogdan Marinescu.
Rolul lui Doru este interpretat de Eduard Păuna, student la UNATC, la Masterul în Arta Actorului, în timp ce bunul lui prieten, Auraș, este jucat de Visarion Udatu, cel care promite că serialul este unul ”făcut cu sufletul”. Alături de aceștia se mai află: Sami Al-Tawel, care-i va da viață vărului de la oraș, Sabin, Ioana Niculae care o interpretează pe Iarina și Ștefania Cîrcu, cea care o intepretează pe Mona, prima pasiune a lui Doru.
În alte roluri, cei de acasă îi vor descoperi pe Alexandru Pavel, Codrin Boldea, Vlad Brumaru, Cezar Grumăzescu, Jawad Shahbazimoghadam, Laila Abdel Hafiz, Raj – Alexandru Udrea, Alice Cora Mihalache, Florin Gheorghe, Denis Imbrescu. Din serial, nu vor lipsi nume cunoscute ale teatrului și filmului românesc, precum Elvira Deatcu, George Ivașcu și Gabriel Spahiu, dar și un influencer pe care fanii îl vor descoperi mai târziu.
SERIAL LIVRAT DE TAZZ
NU RATA PRIMELE EPISOADE GRATUITE PE YOUTUBE
Gallery