Andra și Cătălin Măruță au petrecut clipe de poveste în vacanță, iar fiul lor, David, nu a putut trece cu vederea cât de bine se simt părinții lui. Băiatul a pus mâna pe telefon și i-a surprins îmbrățișându-se pe malul unui superb lac din zona Vrancei. Iată ce imagini a realizat și cum au reacționat fanii
Aflați într-un resort în Delta Siretului, cei doi și-au dorit să imortalizeze momentul și, bineînțeles, să le arate și fanilor. Pe Facebook și Instagram, Andra a încărcat fotografiile, dar și o descriere emoționantă pentru soțul ei: „Poate veni orice furtună, știu că întotdeauna voi vedea și un curcubeu când te am alături!”
David, fiul lor în vârstă de doar 11 ani, a fost cel care realizat imaginile de colecție cu părinții lui, anunțând acest lucru chiar în secțiunea de comentarii. Băiatul este foarte talentat și știe cum să scoată în evidență elementele valoroase dintr-un cadru, lucru pe care l-au observat și internauții.
„Bravo ,David...se întrevede un viitor frumos, ai talent”, „Felicitări fotografului. Esti un băiețel tare frumos și isteț. Sa fii sănătos și fericit mereu”, „Felicitări, David.Sunt fotografii foarte reușite”, „Familie foarte frumoasă, împlinită! Sa va dea Dumnezeu sănătate, noroc, fericire!”, sunt doar câteva comentarii încărcate de fani la postarea Andrei Măruță.
Nu este pentru prima dată când David dă de înțeles fanilor că își dorește să învețe tainele fotografiei. În cadrul unei postări pe contul de Instagram al cântăreței, băiatul a fost surpins ținând în mână un aparat foto profesional, semn că este pasionat de acest domeniu.
Cântăreața și prezentatorul de la PRO TV sunt împreună de 16 ani și s-au căsătorit în urmă cu 14 ani. Cei doi formează unul dintre cele mai iubite și cunoscute cupluri din showbiz-ul autohton, au doi copii minunați de care sunt foarte mândri, iar secretul relației lor de lungă durată este, după cum au recunoscut amândoi, dragostea pe care și-o poartă.
Andra a mărturisit, în cadrul unui interviu acordat în urmă cu mai mult timp, că atât ea, cât și soțul ei, ar spune în fiecare zi „Da” în fața ofițerului de stare civilă, chiar dacă s-au schimbat mult de la începutul poveștii de dragoste și până acum.
Sursă foto: Instagram/Andra
VEZI ȘI: Cele mai tari idei de vacanță
Gallery