ß
De curând, Laura Cosoi a fost cu toate cele trei fetițe în vacanță la all inclusive în Bulgaria, iar acum a plecat într-o adevărată aventură prin munti, în Austria, eventual Italia. Vedeta a făcut senzație printre fane cu imaginile de vis din stațiunea Kaprun.
Puțini am avea curaj să plecăm la drum cu un bebe de două luni, plus încă două fetițe, de doi, respectiv 4 ani. Fetițta mijlocie, Vera, a împlinit 2 ani chiar de Sfânta Maria, în vacanța din Austria. “Vera noastră bună și dragă, copil bun și senin, te iubim nemărginit. Ești toată un zâmbet și lumină. Îți mulțumim că ne-ai ales drept familie și recunosc că nu există zi în care să nu ne minunăm de tine. Te rugăm să ne ierți pentru stângacii, pentru momentele când ne pierdem răbdarea, pentru… știi tu”, a scris Laura Cosoi pe Instagram.
Vedeta își ține fanii la curent cu aventurile din Austria. Laura și-a ales niște cazări spectaculoase, cu priveliști de vis. Aflată în Kaprun, aceasta a postat câteva imagini de la piscină, cu munții în decor.
“Suntem la Kaprun de două zile și ne bucurăm de tot ce ne înconjoară. Am trecut de la 28 de grade la 4, de la piscină, la ghețar, de la drumeție pe munte la relaxare pe iarbă, de la prânz pe piscuri înalte la cină pe malul lacului și astea toate într-o singură zi”, a scris Laura Cosoi.
Vedeta nu a stabilit traseul dinainte și le-a mărturisit fanelor că și-ar dori să ajungă și în Italia. “ Suntem organizați, nu zic nu, adică știm când am plecat și când ne intorcem, dar nu avem un plan bătut în cuie pentru traseu. Așadar, am călătorit noaptea cu copiii spre Viena și bine am făcut, pentru că au dormit tot drumul (…) Mergem spre Alpi și ne vom caza la un chalet pentru 3 nopți. În rest, nu știm mai nimic, dar tare aș vrea să ajung și în Italia”, a spus Laura.
Gallery