“La oraș”, primul serial produs local pentru VOYO, va putea fi urmărit din 17 august. Serialul de comedie urmărește aventurile lui Doru, un băiat de la țară care hotărăște să-și schimbe viața și să devină curier în București.
Din distribuție face parte și actrița Ștefania Cîrcu, cea care o va interpreta pe Mona. Barmaniță în sat și pasiunea lui Doru, Mona atrage privirile tuturor băieților din sat, dar nu este cu adevărat interesată de ei. Motivul? Tânăra așteaptă cea mai bună partidă.
Ștefania Cîrcu este extrem de încântată că face parte din cea mai nouă producție VOYO.
Actrița este născută și crescută la Cajvana, județul Suceava. “Sunt zodia Pești, născută pe 1 martie și nu mi-a plăcut niciodată ziua mea pentru că mereu trebuie să o împart cu primăvara”, spune Ștefania.
Ștefania a decis să se facă actriță de pe vremea când era la liceu. “M-am hotărât să mă fac actriță pe la final de clasa a XI-a, până atunci nu mă gândisem niciodată la posibilitatea asta, deși am avut mereu partea asta artistică în mine… pe care o exprimam prin desen și pictură. De desenat și pictat m-am lăsat când m-am apucat de actorie. Așa am știut că asta e ce vreau și trebuie să fac. N-am intrat din prima la UNATC și bine am făcut. Am mers un an la Teatrul Studențesc “Podul”, unde am învățat ce înseamnă de fapt meseria asta și cât trebuie să-i oferi ca să primești la rândul tău. Am intrat în anul următor la clasa domnului profesor Florin Grigoraș”, ne-a povestit actrița.
Din 17 august o vom vedea pe Ștefania în rolul Monei, în serialul La Oraș, doar pe VOYO
Serial livrat de Tazz
Gallery