ß
Dana Budeanu postează foarte des fotografii cu ea pe rețelele de socializare, însă este foarte rezervată atunci când vine vorba despre fiicele sale. Iată cât de mult au crescut cele două și ce educație le oferă mama lor
Maria și Dana, fiicele creatoarei de modă, au doar 17 ani și vor atinge în curând vârsta majoratului. Mama lor le-a educat și le-a pregătit pentru a-și lua viața în piept, iar acum sunt adevărate domnișoare. Iată cât de mult au crescut cele două
Dana Budeanu are două fete gemene din căsnicia cu fostul soț, Radu Ioan Budeanu. Cei doi sunt foarte expuși public, însă fetele lor nu au avut acces prea mult la dispozitivele electronice sau internet.
„Vreau să le prelungesc copilăria. Şi te asigur că sunt mult mai pregătite pentru viaţă decât orice copil care are acces la altceva. Nu ştiu dacă cineva îşi dă seama de asta. Eu cred că intelectualitatea adevărată şi educaţia adevărată se întorc, s-a ajuns la o saţietate”, a spus Dana Budeanu la un moment dat.
În cadrul unui interviu acordat în urmă cu mai mult timp, Dana Budeanu a spus că fetele ei reprezintă cel mai mare vis împlinit al său.
Tot atunci, vedeta a fost întrebată ce o sperie cel mai tare pe lume, iar răspunsul ei a fost: „N-aș vrea să-mi dezamăgesc copiii. Atât.”.
Sursă foto: Instagram/Dana Budeanu
VEZI ȘI: Cele mai tari idei de vacanță
Gallery