ß
A avut o tinerețe zbuciumată și a ținut ani de zile prima pagină a tabloidelor. Paris Hilton (41 de ani) pare să-și fi găsit în sfârșit liniștea în brațele lui Carter Reum, cel care i-a devenit soț în toamna anului trecut.
Moștenitoarea imperiului Hilton este nedespărțită de soțul ei, la rândul său multimilionar, iar atunci când apar în public fac paradă de gesturi tandre.
Recent, cuplul a fost surprins de paparazzi în Portofino, Italia. Cei doi îndrăgostiți s-au plimbat cu o ambarcațiune de lux și au făcut zeci de fotografii. Apoi, cuplul a luat-o la pas pe străduțele din stațiune.
Ținuta lui Paris Hilton a atras toate privirile în jur, iar paparazzii au avut grijă s-o pozeze din toate unghiurile.
Paris Hilton s-a afișat pe străduțele din Portofino cu o rochie complet transparentă, din dantelă. Vedeta și-a marcat talia subțire cu o bustieră de piele și a lăsat la vedere costumul de baie de culoare neagră.
Carter a ținut-o în permanență de mână, iar blondina a fost toată numai un zâmbet și i-a salutat pe cei care au recunoscut-o.
Paris Hilton și Carter Reum sunt împreună din 2019, iar nunta grandioasă a avut loc în Bel Air, la moșia bunicului ei. La ceremonie au participat familiile celor doi și câțiva prieteni apropiați.
“În sfârșit mi-am găsit jumătatea. Este cel cu care aș vrea să-mi petrec tot restul vieții și să întemeiez o familie”, spunea Paris pe rețelele sociale înainte să-și pună pirostriile. Blondina a fost cerută de nevastă în februarie 2021, cu un inel cu 16 diamante.
Fotografii: Getty Images/ Profimedia Images
Vezi și VIDEO: Pregătește-te pentru o comedie blană într-o junglă urbană. La Oraș – în curând și exclusiv pe VOYO!
Gallery