Tujamo a vorbit despre echilibrul pe care îl are atunci când călătorește în întreaga lume. Iată care sunt obiectele de care nu se poate desprinde în turnee.
Viața într-o continuă călătorie este, de multe ori, obositoare, dar experiențele unice egalează efortul.
Tujamo, unul dintre cei mai mari artiști care au pășit pe scena din Cluj-Napoca, a vorbit despre turnee și despre echilibrul pe care trebuie să îl păstreze în tot acest timp. De asemenea, a dezvăluit fanilor și ce obiecte poartă la el de fiecare dată când călătorește.
„Am câteva. De exemplu, niște brățări de la festivalurile reușite. Printre ele, una de la „Untold”, una de la „Neversea”. Le port mereu în geantă. Am și o scrisoare de la iubita mea, de la începutul realației noastre. Mă binedespun și mă încurajează. Îmi amintesc că este frumos ceea ce fac. Uneori este foarte greu și trebuie să-ți amintești asta. Iar acele obiecte mă ajută mult.
Uneori e obositor și nu e ușor să rămâi echilibrat. Dar, deoarece fac asta de mult timp, cred că am învățat să găsesc un echilibru”, ne-a dezvăluit Tujamo.
VEZI MAI MULTE ÎN VIDEOCLIPUL DE MAI SUS
Gallery